Gerul napraznic se simte nu doar afara, cum majoritatea crede, ci chiar si in casa. In Valea Jiului sunt oameni sarmani, care chiar daca nu stau pe strazi, sufera cumplit din cauza frigului,
Cocioabele in care isi duc zilele cu greu se pot numi case, pentru ca inauntru este ca afara. Este si cazul unei familii din Colonia Petrosani, care nu mai stie ce este caldura si confortul, iar asta de ani buni. “ Este foarte greu, mai ales ca avem si copil mic. Seara ne culcam in frig si dimineata cand ne trezim suntem inghetati ”, spune aproape cu voce stinsa, Lica Matac.
Trec prin iarna cu o mana de carbuni…
Cele 4 suflete, printre care un copil de 6 ani si o batrana, indura temperaturile scazute noapte de noapte si zi de zi doar cu cate o mana de carbuni pe foc.
“Ne incalzim cu lemne si carbuni, dar acum lemne nu mai avem, doar carbune cateodata. Seara, cand ne punem in pat, ne imbracam gros pentru ca nu mai putem de frig. La casa nu avem geamuri si nici usi, asa ca intra frigul peste tot”, ne-a declarat capul familiei, Gheorghe Oproni.
Dorm imbracati
Pentru ca oamenii nu au geamuri, usi etanse si chiar o parte din tavanul casei, atmosfera este mereu rece, indiferent de cati carbuni s-au pune pe foc. “De frig ce este, va dati seama ca nu ma mai dezbrac. Imi dau doar o pereche de pantaloni jos si ma bag in pat ca n-am incotro. Ne invelim cu doua plapume si tot murim de frig”, a mai spus femeie, Lica Matac. De fapt, intreaga situatie a acestei familii este una grea.
Cu venituri mici si fara sperante de mai bine, ei au nevoie de reparatii macar minime la casa unde stau. Daca ar avea geamuri sau usi, spun ei, poate ca nu ar mai simti frigul atat de tare.
Luiza Andronache