Fotbal. Juniori. Fotbalul nu moare la Petrosani!

Un grup de fosti jucãtori de la Jiul Petrosani a luat hotãrât decizia de a o lua de la capãt, pe principii noi si sãnãtoase în a revitaliza fotbalul la copii si juniori. Dar mai întâi, cine sunt acesti fosti jucãtori?
DAMIAN MILITARU (51 de ani) a jucat la Jiul Petrosani la nivelul Diviziilor „A” si „B”, în perioadele 1991-1994, 2001-2003 si 2005-2007, asadar, un numãr de nouã campionate. În Divizia „A” a jucat 35 de partide marcând 7 goluri.
VIOREL STANCU (45 de ani) a fost component al Jiului între anii 1991-1995, 1996-1998 si 2000-2001, adicã 7 sezoane, în Diviziile „A” si „B”, cu 46 de meciuri si 5 goluri în Divizia „A”.
SORIN GHITAN (50 de ani), portarul Jiului vreme de 10 ani, în perioadele 1989-1999, dintre care patru ani pe prima scenã.
COSMIN KANDUTH (40 de ani) a „prins” la Jiul douã sezoane în Divizia „B”, între anii 1999-2001.
Asadar, patru nume cu implicatii profunde în istoria echipei Jiul Petrosani, care au decis recent sã punã bazele Scolii de Fotbal „Damian Militaru”, ce cuprinde grupe de copii de la 4 la 14 ani.
„Este un nou început, sperãm sã readucem plãcerea de a juca fotbal la Petrosani. Avem o colaborare si un bun parteneriat cu pãrintii acestor copii, suntem sprijiniti în conditii favorabile de Primãria si Consiliul Local Petrosani, sper cã vom face o treabã bunã. Pânã la începerea sezonului de toamnã vom pune la punct toate cele necesare la grupele de juniori cu care vom lua startul în campionatul judetean”, a precizat unul dintre antrenori, Cosmin Kanduth.
GENU TUTU