Unitatea medicalã a sesizat Parchetul cu privire la o serie de presupuse ilegalitãti comise de fostul manager al Spitalului Municipal Vulcan. În urma cercetãrii penale, procurorii au concluzionat cã nu se întrunesc elementele constitutive ale vreunei infractiuni si au dispus scoaterea de sub urmãrire penalã a Cristinei Baleia. Decizia procurorilor a fost atacatã iar judecãtorii petrosãneni au rãmas în pronuntare cu privire la solutia anchetatorilor. Dacã îi va fi favorabil verdictul Judecãtoriei Petrosani, ex-managerul Spitalului Vulcan ar putea avea un atuu în procesul prin care a atacat raportul în urma cãruia a fost înlãturatã din functie.

Cristina Baleia a chemat în judecatã Primãria Vulcan si unitatea medicalã subordonatã, dosarul fiind pe rolul Tribunalului Hunedoara în faza administrãrii de probe iar urmãtorul termen de judecatã este peste o sãptãmânã. Fostul manager cere anularea actului administrativ invocând o serie de nereguli care ar face decizia nulã. Cristina Baleia a anuntat, imediat dupã ce a fost datã afarã, cã nu i s-a dat posibilitatea sã vadã procesul verbal pe baza cãruia a fost demisã, document întocmit de comisia de control numitã de primarul localitãtii. Aceasta a reclamat si nereguli privind întrunirea Consiliului de Administratie care a semnat decizia de înlocuire din functie. Cristina Baleia a preluat Spitalul Municipal Vulcan în anul 2013 si a fost demisã dupã doi ani de mandat.

Maximilian Gânju