Fosti directori ai CNH, mutati în echipa de conducere de la SALVAMIN

Dupã ani întregi în care a stat în echipa de conducere Companiei Nationale a Huilei Petrosani, directorul de Resurse Umane, Florica Drãgulescu, a fost demisã.

Prin decizie a directorului general al CNH Petrosani, directorul Resurse Umane, Florica Drãgulescu – unul dintre cei mai longevivi sefi ai CNH – a fost schimbatã din functie. Florica Drãgulescu a fost mutatã la Statia Centralã de Salvare Minierã SALVAMIN din Petrosani, unde se aflã si fostul director al CNH pânã în 2009, Daniel Surulescu, care conduce institutia. De asemenea, fostul director comercial al CNH Petrosani, Mihail Stoicescu, demis de asemenea din ordinul „generalului” Nicolae Drãgoi, a fost detasat tot la SALVAMIN, unde este adjunctul lui Surulescu.

Carmen Cosman