Sunt zeci de oameni infectaţi cu noul Coronavirus în Petrila, iar asta îi face pe cei de la Complexul Energetic Hunedoara să ia măsuri. Pe teritoriul acestui oraş este mina Lonea, iar liderii de sindicat susţin că sunt respectate reguli stricte, pentru evitarea unei epidemii în rândul celor ce lucrează în subteran.
Focarul de la Petrila şi cel de la Petroşani îi pune în alertă pe cei de la Complexul Energetic Hunedoara, care se tem să nu izbucnească epidemia în rândul celor care lucrează sub pământ. În vremea în care eram carantinaţi la domiciliu, măsurile erau mai dure, însă şi acum ortacii unt ţinuţi sub observaţie şi, la fiecare schimb li se ia temperatura şi spaţiile comune sunt igienizate.
„Nu ştiu să fie cazuri declarate la mina Lonea, dar am văzut că sunt probleme în oraşul Petrila. Pot să vă spun că noi, permanent, am solicitat conducerii companiei să asigure dezinfectarea cu Clor a tuturor spaţiilor comune. Am solicitat angajaţilor, prin afişe, prin mesaje, să respecte distanţa socială, să evite contactele fizice, pentru a putea evita o eventuală problemă, care ar fi extrem de importantă pentru CEH”, a spus Darius Câmpean, preşedintele Sindicatului Muntele din CEH.
În această perioadă, un singur angajat este pozitiv, iar acesta lucrează la mina Lupeni, însă focarul a fost izolat şi nu vorbim despre bolnavi în subteran. „Din ce ştiu eu, angajatul de la mina Lupeni, care a fost confirmat, este asimptomatic şi toate persoanele aflate în izolare nu au manifestat simptome”, mai spune Darius Câmpean. Situaţia epidemiologică la nivelul Văii Jiului a stârnit îngrijorare, după izbucnirea a două focare în estul Văii Jiului, însă, deocamdată, nu vorbim despre angajaţi din Complexul Energetic Hunedoara.
Oraşul Petrila, în topul infectaţilor din Hunedoara
Oraşul Petrila a urcat în topul judeţului Hunedoara în ceea ce priveşte numărul bolnavilor infectaţi cu COVID-19. Din păcate, spun inspectorii DSP, anchetele nu au putut scoate în evidenţă apartenenţa bolnavilor la vreun cult religios, deşi se pare că aşa s-au infectat.
Nici Petroşaniul nu stă mai bine şi se află în top 3.
Peste 500 de oameni sunt acum în evidenţe în judeţul Hunedoara ca fiind infectaţi cu noul coronavirus. Situaţia este una ce pune probleme, dar, aşa cum au afirmat inspectorii de sănătate, deocamdată sunt locuri în spitale.
„În acest moment, avem 508 cazuri de pacienţi pozitivi activi, din care 212 sunt internaţi, iar restul sunt la domiciliu, sub diferite forme. Unii sunt izolaţi, cu recomandare, alţii sunt programaţi pentru evaluare clinică la spital,. Duminică am avut 14 cazuri de pozitivi”, a spus dr Sebastian Mezei, director DSP Hunedoara.
Valea Jiului pare să conducă în acest top al oraşelor din Hunedoara. Aici, numărul celor infectaţi este ceva mai pare şi, cei mai mulţi sunt la Petrila. Se pare că majoritatea face parte dintr-un cult religios, însă, atunci când au fost întrebaţi, bolnavii confirmaţi nu au vrut să recunoască.
„Există creşteri în anumite oraşe şi, în ultimele 14 zile, Petrila se remarcă printr-o creştere. Acolo s-a ajuns la 35 de pacienţi pozitivi. Ar mai fi Petroşaniul cu creşteri şi, mai nou, Simeria. Din păcate, pe Petrila şi Petroşani nu am reuşit să facem anchete epidemiologice pentru că persoanele, după ce au fost sunate de colegii mei din DSP, nu au vrut să îşi declare apartenenţa la un anumit cult, drept urmare, îi considerăm ca şi contacţi şi persoane din comunitate. Menţionez că la Petrila sunt 35, iar Petroşaniul are 17 cazuri”, a explicat Sebastian Mezei. Nici instituţia care asigură anchetele epidemiologice nu a scăpat şi, în Hunedoara avem bolnavi şi din rândul personalului de la DSP. „Avem 3 colegi care sunt pozitivi. Unul s-a pozitivat în 18 august, celălalt în 20 şi ultimul în 22 august. Sunt în regulă, cu simptomatologie minoră. Unul este acasă în monitorizare, iar doi la Spitalul Municipal Hunedoara”, a conchis directorul DSP Hunedoara .
Diana Mitrache