U n bărbat din Hunedoaera a fost prins în flagrant, la volanul unei mașini, deși nu avea permis de conducere. Și asta nu e tot, pentru că oamenii legii au constatat și că acesta transporta peste 5.000 de pachete de țigări de contrabandă. Bărbatul a fost prins în trafic în 4 ianuarie, când polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara, cu sprijinul poliţiştilor Serviciului de Investigații Criminale au organizat o acțiune în trafic. Omul are 57 de ani și conducea mașina, deși avea permisul de conducere suspendat. „În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă cu țigarete și conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat, iar bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale. Totodată, întreaga cantitate de țigarete, dar și autoturismul folosit pentru transport, au fost ridicate în vederea cercetărilor”, a declarat Bogdan Nițu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara. De fapt, în urma controlului vehiculului, poliţiştii au stabilit că bărbatul transporta în autoturism 5.180 de pachete de țigarete de diferite mărci, care nu aveau aplicată banderola fiscală românească.
Diana Mitrache