F uncționarii din cadrul aparatului primăriei din Lupeni au participat la cursuri în urma cărora au aflat despre corupție și cum pot fi eficienți în timpul serviciului. Vorbim despre un proiect finanțat cu fonduri europene și astfel, administrația de la Lupeni ajunge pe locul III în județ în ce privește digitalizarea și eficientizarea activității.

„Integritatetea, etica și transparența – condiție esențială pentru o administrație eficientă” este titlul proiectului implementat și care acum a ajuns la final. Mai mulți funcționari au fost școliți, iar aparatul întreg al administrației locale este acum mult mai competent. „În cadrul acestui program s-au implementat o serie de măsuri care vizează creșterea nivelului de combatere a corupției, s-a implementat un sistem de management anti-mită, o metodologie de identificare și gestionare a riscului de corupție, o parte dintre angajații primăriei, cât și aleși locali au beneficiat de cursuri de formare profesională în domeniul anticorupției și putem spune acum că este un proiect ce vine în sprijunul administrației”, a spus Emanuel Clej, consultant în cadrul proiectului.
Iar în administrația de la Lupeni, astfel de proiecte nu sunt o noutate. Aici, funcționarii au participat la 3 astfel de proiecte, toate vizând clar îmbunătățirea relației cu cetățenii, sau cu oamenii de afaceri din zonă. Iar primarul spune că se vede.
„Ne interesează ceea ce înseamnă transparența, așa încât primăria, cu tot sistemul, să fie deschisă în tot ceea ce înseamnă informația, seriozitatea, corectitudine. Vrem să avem o echipă care să muncească pentru dezvoltarea comunității, să acceseze fonduiri europene, fără să fie discuții. Pot să vă spun că patronul firmei care lucrează acum la bazinul de înot mi-a spus că, în momentul în care a încercat să acceseze la noi niște documente, a fost plăcut impresionat de modul în care făceam noi digitalizarea. Și am primit și alte răspunsuri pozitive și de la oamenii obișnuiți”, a spus și Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
Proiectul a fost finanțat prin Programul Operaional Capacitate Administrativă și are o valoare de 414.703 lei, el fiind implementat în perioada 7 octombrie 2021 – 6 octombrie 2022.
Diana Mitrache