Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a dat startul campaniei ”Fii ambasadorul turismului românesc!”, o provocare digitală care îşi propune să susţină industria ospitalităţii, încurajând românii să redescopere frumuseţea ţării noastre şi să o promoveze în mediul online.
”Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, prin Direcţia Generală Turism, dă startul campaniei Fii ambasadorul turismului românesc!, o provocare digitală care îşi propune să susţină industria ospitalităţii, greu încercată în acest an, încurajând astfel românii să redescopere frumuseţea ţării noastre şi să o promoveze în mediul online. Iniţiativa este sprijinită de nume cu notorietate din România, prin mesaje video pozitive, de încurajare a turismului intern”, a informat ministerul.
În acest an, pandemia cu noul coronavirus SARS-CoV-2 şi implicit măsurile adoptate pentru diminuarea răspândirii acestuia au afectat multe planuri de vacanţă, cât şi modul în care consumăm produsul turistic, însă odată cu repornirea graduală a activităţilor din acest domeniu, Ministerul Economiei arată că doreşte să vină în întâmpinarea nevoii de a călători, prin promovarea zonelor şi obiectivelor turistice autohtone care ar putea oferi experienţe inedite, în siguranţă şi aproape de casă.
”Susţin turismul românesc! Vara aceasta este despre România. Anul acesta este vorba despre România. Haideţi să fim toţi ambasadori ai turismului românesc! Fii şi tu un ambasador la turismului românesc!”, a fost îndemnul ministrului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil-Daniel Popescu, transmis în deschiderea campaniei. Mesajele de susţinere a turismului românesc vor fi publicate în format video pe canalele Social Media ale Ministerului Economiei. Pe parcursul săptămânii, personalităţi din diverse domenii de activitate vor povesti care sunt locurile lor de suflet şi ce destinaţie din ţara noastră au ales pentru următoarea vacanţă. Provocarea este deschisă tuturor celor care doresc să susţină turismul românesc şi astfel, să fie ambasadori ai locurilor mult îndrăgite, pe care doresc să le redescopere.