Universitatea din Petroșani a adunat în Aulă inginerii. A fost un moment mult așteptat de cei care ajung acum să finalizeze studiile uneia dintre cele mai căutate meserii pe piața muncii, aceea de inginer.
A fost plină Aula Universității din Petroșani de prieteni, rude și cunoscuți ai absolvenților, care au fost primiți în sală pe Gaudeamus. Cu robă și tocă, fiecare absolvent a trăit emoțiile ultimelor zile de student, înaintea examenului final. Iar emoții a avut și rectorul școlii superioare de la noi, el fiind absolvent al aceleiași facultăți, în urmă cu mai mulți ani. „În calitatea mea de rector, trebuie, și așa este și firesc, să iubesc fiecare promoție, fie că e a Facultății de Mine, a Facultății de Inginerie Mecanică și Electrică, fie că e a Facultății de Științe Economice, Sociale și Științe Administrative. Dar, pentru că sunt absolvent al acestei facultăți și am, cea mai mare parte a activității de dascăl derulată la Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică, parcă sufletul meu este un pic mai aproape de dumneavoastră”, le-a spus celor prezenți, prof univ dr ing Sorin Radu, rectorul Universității din Petroșani.An de an, promoțiile de studenți au plecat din această aulă în lume. Școala de aici s-a adaptat continuu cerințelor și provocărilor de pe piața muncii și din industria de cercetare, iar acum, în ultimele zile din acest an universitar, viitorilor ingineri le-a vorbit șefa de promoție – o absolventă a specializării Calculatoare, cu media generală 9,57.
„În lumea sportului, cea mai solicitantă cursă este cea de maraton. Deși participă cu scopul de a câștiga, un atlet cu experiență știe că, cel mai important lucru pe care îl poate realiza într-o competiție este să treacă linia de sosire, fără să renunțe. El are nevoie de antrenori competenți, susținători și calități precum: perseverența, reziliența, tăria morală și determinarea de a nu renunța în fața obstacolelor. și cei 4 ani de studii pe care i-am încheiat pot fi asemănați cu o cursă de anduranță”, a spus în discursul său, Carla Larisa Hâncu, șefa de promoție la Facultatea de IME.
Conducerea Universității din Petroșani le-a urat succes la examenele finale tuturor și dascălii de aici le-au spus că sunt pe drumul cel bun, odată ce au devenit ingineri.
Diana Mitrache