L a invitația președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ionuț Adrian Chesnoiu, s-a aflat la sfârșitul săptămânii la Deva, unde, însoțit de reprezentanți ai agențiilor prin intermediul cărora se derulează
programele naționale de investiții în domeniul agricol, au participat la o întâlnire cu producătorii agricoli și crescătorii de
animale din județul Hunedoara.
Ministrul Agriculturii a vorbit despre programele naționale de sprijin, cum ar fi cel pentru tomate, pentru legumele cultivate în spații protejate, pentru producătorii de cartofi și struguri de masa, reproducerea la porc și păsări, despre graficul de acordare a subvențiilor pentru combustibil și pentru crescătorii de animale, dar și despre dezvoltarea sistemului de irigații și construirea de spații pentru depozitarea producției.
Ministrul Chesnoiu a vorbit despre regândirea agriculturii românești, prin redirecționarea materiei prime către sectorul de producție și mai puțin spre export. Prin Planul Național Strategic pentru Producția Agricolă 2023-2027, la care se lucrează în prezent, se pune accent pe prelucrarea și procesarea producției agricole în interiorul țării. Este o decizie curajoasă, dar necesară pentru dezvoltarea sectorului agricol, în condițiile în care prin PNRR, România nu primește niciun leu pentru sectorul agricol, a precizat Adrian Chesnoiu. Doar în acest fel, satul românesc va rezista și fermierii vor performa.
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a adăugat că România nu poate exista pe harta lumii fără satul românesc. “Dialogul cu producătorii locali și cu fermierii din județ s-a dovedit a fi unul benefic și productiv, evidențiind așteptările acestora în perspectiva dezvoltării afacerilor din acest domeniu . Județul nostru se mândrește cu oameni gospodari care, în ciuda dificultăților întâmpinate de-a lungul anilor, au reușit să-și mențină fermele și să se dezvolte”, a declarat Laurențiu Nistor.
O oră din cadrul întâlnirii a fost rezervată discuțiilor directe cu fermierii prezenți în sală, care au ridicat o serie de probleme punctuale cu care se confruntă în activitatea lor.