O femeie din municipiul Lupeni, în vârstă de 53 de ani, a fost condamnată de Tribunalul Hunedoara la cinci ani de închisoare cu executare pentru că și-a înjunghiat soțul în urma unei dispute. Bărbatul era băut și n-a putut să-i țină piept femeii la ceartă, așa că s-a dus să se culce.
Nervoasă că nu are pe cine să-și verse năduful, lupenenanca a luat un cuțit de bucătărie, a mers în dormitor și l-a înjunghiat în piept pe bărbatul care dormea. Cazul a fost unul dificil pentru anchetatori întrucât și cel înjunghiat, în încercarea de a o scăpa de răspundere pe femeie, a susținut repetat că a căzut pe o sticlă care s-a spart și așa s-a rănit. Doar că rana era profundă iar medicii din cadrul Spitalului Lupeni au realizat că a fost înjunghiat și au anunțat autoritățile. ”În sarcina inculpatei s-a reţinut că, la data de 18.06.2018, în jurul orei 20.15, în timp ce se afla în locuinţa conjugală a aplicat soţului o lovitură cu un cuţit în zona toracelui, provocându-i o leziune, care, potrivit expertizei medico-legale, i-a pus viaţa în pericol. Starea de fapt, reţinută în actul de sesizare şi pe care s-a grefat acuzaţia adusă, este aceea că, la data de 18.06.2018, în jurul orei 10.00, persoana vătămată a început să consume alcool. Inițial 200 ml de „tărie”. Apoi, s-a deplasat în oraş cu inculpata şi mama acesteia. Au fost la localul (…)unde persoana vătămată a consumat alcool, circa 100 ml de Votcă. Soţii au revenit spre domiciliu, despărţindu-se de mama inculpatei. Au ajuns la un bar din apropierea blocului în care locuiesc, cunoscut sub denumirea de „La săracu”. Inculpatul a mai comandat vodcă, a schimbat câteva cuvinte de complezenţă cu un cunoscut, apoi a ieşit din bar. S-a aşezat pe o țeavă de gaz împreună cu soţia sa pentru a consuma băutura. În jurul orei 20.00, cei doi s-au deplasat la domiciliu. În interiorul apartamentului a avut loc o ceartă. Partea vătămată a cedat discuţiei verbale
contondente a soţiei, a plecat în cameră şi s-a pus în pat. Adormise. La scurt timp, inculpata, sub imperiul furiei
provocate de ceartă şi a frustrărilor acumulate în timpul relaţiilor conjugale, a venit înarmată cu un cuţit şi a lovit în partea stângă a toracelui”, se arată în rechizitoriul procurorilor.
Bărbatul, decedat între timp, a recunoscut că a mințit în declarația inițială dată anchetatorilor, pentru că voia să-și salveze căsnicia. În fața polițiștilor care veniseră la sesizarea medicilor, omul le-a spus repetat că ”m-a înjunghiat haimanaua de nevastă”. Femeia acuzată de tentativă de omor n-a recunoscut o clipă că este vinovată, numai că probele au arătat contrariul. Condamnarea la 5 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor săvârșită asupra unui membru de familie, dictată de Tribunalul Hunedoara a rămas definitivă și executorie după ce Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul inculpatei.