Magistratii au condamnat Compania Nationalã de Cãi Ferate la peste un milion de lei amendã si despãgubiri de sute de mii de euro.  Totodatã, instanta a mai obligat transportatorul feroviar de stat si la afisarea sentintei în toate statiile sale din tarã. Condamnarea vine dupã tragedia petrecutã în Statia  CFR Subcetate, unde o femeie a rãmas fãrã un brat.
Judecãtoria Hateg a ajuns la final cu dosarul de judecatã în care CFR SA a fost învinuitã de vãtãmare corporalã din culpã. Magistratii au decis sã oblige CFR la 1.200.000 lei amendã si afisarea hotãrârii definitive de condamnare, în extras – dispozitivul, în toate statiile C.F.R. de pe  teritoriul tãrii, pentru o perioadã de trei luni. Transportatorul feroviar trebuie sã plãteascã si despãgubiri cãtre  victimã. Astfel, femeia mutilatã va primi suma de 1000 lei, sub formã de prestatie lunarã, de la data producerii prejudiciului 14.09.2014 pânã la încetarea stãrii de nevoie, respectiv protezarea, cu aplicarea dobânzii legale pentru fiecare prestatie. Totodatã, victima primeste si daune materiale în cuantum de 116.064,19 euro, echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plãtii. Cea mai mare sumã pe care ar urma ca CFR sã o achite este reprezentatã de despãgubirile morale cãtre victimã, respectiv 300.000 de euro. Unitãtile spitalicesti în care a fost internatã victima vor primi despãgubiri de peste 10 mii de lei au mai decis judecãtorii.  Tragedia în urma cãreia o femeie a ajuns sub rotile unui tren în Statia CFR Subcetate a avut loc în toamna  anului 2014. Procurorii Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casatie si Justitie au trimis în judecatã Compania Nationalã CFR sub aspectul sãvârsirii infractiunii de vãtãmare corporalã din culpã. În rechizitoriul întocmit în cauzã, acnhetatorii au retinut cã, la data de 14 septembrie 2014, în jurul orelor 00.27, în statia de cale feratã Subcetate, din judetul Hunedoara, a avut loc un accident de trafic feroviar, în urma cãruia unei persoane i-a fost amputat membrul  superior stâng.
„Din probele administrate în cauzã a rezultat cã, dupã ce s-a informat în prealabil în statie cu privire la linia la care urma sã soseascã trenul pe care îl astepta, persoana vãtãmatã s-a deplasat cãtre linia respectivã, traversând alte trei linii de cale feratã. Din cauza lipsei indicatoarelor de orientare, cãlãtorii nu au vãzut platforma pe care trebuiau sã astepte trenul, oprindu-se înainte de a ajunge la aceasta, între douã linii de cale feratã. Persoana vãtãmatã, împreunã cu alte sase persoane, surprinsã de trecerea simultanã a trenului de cãlãtori pe care îl astepta pe o linie si a unuia de marfã pe cealaltã, din cauza curentilor de aer provocati, s-a dezechilibrat si a cãzut la pãmânt, cu bratul stâng peste firul din dreapta al unei linii, astfel încât rotile trenului i l-au amputat. De asemenea, ca urmare a trecerii trenului, alte douã persoane au cãzut la pãmânt, iar celelalte s-au dezechilibrat“, sustin procurorii.
Potrivit acestora, „accidentul s-a produs ca urmare a faptei inculpatei Compania Nationalã CFR S.A. de a nu realiza în statia de cale feratã Subcetate indicatoare de orientare a cãlãtorilor, astfel încât acestia sã poatã identifica peroanele si platformele corespunzãtoare fiecãrei linii de cale  feratã, asa cum  compania era obligatã“. Totodatã, acestia au stabilit cã statia CF Subcetate nu detinea autorizatie de functionare si nu a luat mãsuri specifice suplimentare de prevenire a producerii unor  evenimente feroviare, functionând ilegal. Sentinta Judecãtoriei Hateg nu este defintivã si poate fi atacatã cu apel de ambele pãrti.
Maximilian Gânju