Termocentrala Mintia a rămas fără personal pentru mentenanţă şi menţinerea în siguranţă a instalaţiilor după ce proprietarul a denunţat unilateral contractul cu firma de mentenanţă, a anunţat, marţi, Federaţia Energetica.

„La acest moment, barajul de pe râul Mureş din Mintia Sat reprezintă un pericol iminent, iar neexploatarea în condiţii de siguranţă poate duce la un dezastru pentru satele aflate în aval, cât şi la un dezastru ecologic – în condiţiile în care termocentrala nu are autorizaţie de funcţionare. Au fost transmise măsuri clare de către autorităţi, dar ignorate complet de către proprietar. Autorităţile A.N. Apele Române Hunedoara, cât şi cele din judeţul Mureş au dat dispoziţii clare ca barajul să fie supravegheat şi exploatat în permanenţă, 24 din 24, de către personal autorizat. Având în vedere dezastrele care s-au întâmplat în ultima perioadă, atragem atenţia autorităţilor competente să ia măsurile necesare deoarece proprietarul termocentralei, Mass Global Energy, ignoră total legislaţia română, cât şi cea europeană făcând o confuzie totală între România şi Irak”, subliniază sursa citată, într-un comunicat de presă.
De asemenea, depozitul de zgură şi cenuşă Mal Drept Mureş şi depozitul de zgură şi cenuşă Bejan au rămas fără supraveghere deşi aceste obiective trebuie supravegheate în permanenţă, precizează Federaţia.
„Instalaţiile electrice din Termocentrala Mintia de 6 KV(6000 KW) au rămas fără personal autorizat de întreţinere şi supraveghere – condiţie obligatorie pentru Sistemul Energetic Naţional. Atragem atenţia autorităţilor competente să ia măsuri urgente pentru evitarea unor dezastre de propor-ţii. De asemenea, solici-tăm autorităţilor locale să verifice activitatea societăţii deoarece pune în pericol siguranţa cetăţenilor, a mediului şi a sistemului energetic”, se mai arată în comunicat.
Mass Global Energy a devenit proprietarul Termocentralei Mintia la sfârşitul anului trecut, după ce, în 27 decembrie, a achitat restul de 81 de milioane de euro din preţul la care aceasta a fost valorificată, a informat, la vremea respectivă, compania Expert Insolvenţă, în calitate de administrator judiciar al Societăţii Complexul Energetic Hunedoara.
Potrivit unui comunicat al societăţii de insol-venţă, Termocentrala Mintia a fost valorificată la 100% din valoarea sa de piaţă, respectiv echiva-lentul în lei a sumei de 91.236.832,87 euro, din care 10.000.000 euro au fost achitaţi de cumpărător ca şi garanţie de participare la licitaţia publică ce a avut loc în data de 26 august 2022, iar restul marţi, 27 decembrie 2022.

Marian Călin Petru, prefectul județului Hunedoara: “Dezinformarea trebuie să înceteze!”

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara a fost convocat în data de 25.09.2023, fiind adoptată Hotărârea nr. 42/ 25.09.2023, care stabilește Planul de măsuri pentru gestionarea stării potential generatoare de situații de urgență ca urmare a încheierii activității de supraveghere și mentenanță a barajului Mintia de pe râul Mureș, asigurată de către proprietar, aplicarea acestora urmând să fie verificată de Sistemul de Gospodărire a Apelor Hunedoara – Administrația Bazinală de Apă Mureș:
1. Realizarea demersurilor necesare în vederea continuării activității de monitorizare, mentenanță și funcționare în condiții de siguranță de pe râul Mureș, cu termen de aplicare imediată.
2. Supravegherea specială a iazului de decantare de la Bejan care este parte integrantă din investiție, de către personalul de specialitate, în regim permanent.
3. Asigurarea continuității în ceea ce privește mentenanța în condiții de siguranță a haldei de steril (depozit zgură) – mal drept râul Mureș, cu termen de aplicare imediată și în regim permanent.
Marian Călin Petru, prefectul județului Hunedoara: „Dezinformarea trebuie să înceteze! Încercările de alarmare a populației hunedorene sunt nejustificate și cred că nu este corect să răspândim panică în rândul locuitorilor județului nostru, mai ales în contextul în care autoritățile statului își fac treaba și există un plan concret de acțiuni care să fie implementate și verificate. Comitetul Județean de Situații de Urgență Hunedoara a fost convocat în urmă cu două zile și au fost adoptate măsurile necesare pentru a continua activitățile de monitorizare, mentenanță și funcționare a tuturor elementelor din situl aparținător fostei termocentrale Mintia. Societatea comercială care a preluat Termocentrala este responsabilă pentru asigurarea continuității activităților menționate, iar instituțiile abilitate vor verifica dacă măsurile sunt integral respectate.”