Nu au fost raportate cazuri de pestă nici la porci, nici la oi sau capre. Inspectorii sanitar veterinari spun că situația este sub control și le recomandă celor care vor să cumpere acum porci să le facă analizele înainte de a consuma carnea.
Potrivit DSVSA, în luna octombrie, nu au fost confirmate focare de Pestă Porcină Africană la porcii domestici în cadrul exploatațiilor ori a gospodăriilor proprii ale populației, dar nici în exploatațiile comerciale. Nu au fost identificate nici cazuri la porcii mistreți de pe fondurile de vânătoare.
De asemenea nu au fost confirmate focare de Pesta Micilor Rumegătoare, dar inspectorii de specialitate cer respectarea strictă a legislației.
Potrivit unui comunicat remis presei, „DSVSA Hunedoara solicită sprijinul şi înţelegerea unităților administrativ teritoriale, a cetăţenilor și a operatorilor economici pentru respectarea măsurilor care se impun, având în vedere gravitatea celor două boli şi consecinţele economice grave generate de apariţia lor. Facem precizarea că pesta porcină africană și pesta micilor rumegătoare nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, aceste virusuri având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic”, spun inspectorii de specialitate.
Diana Mitrache