S pitalul municipal din Vulcan are un compartiment de neonatologie. Numai că aici, în ultimele 6 luni nu a fost înregistrată nicio naștere.
În timp ce la Spitalul de Urgență din Petroșani există un blocaj din cauza faptului că nu există medic
neonatolog, la unitatea medicală din Vulcan medicul specialist a fost plătit jumătate de an fără să fi avut vreo naștere. Practic, în aceeași situație se află tot personalul medical din Compartimentul de Neonatologie.
Conducerea unității
medicale susține că a angajat medicul neonatolog știind că există o nevoie acută de specialiști, iar secția de Terapie Intensivă a unității medicale urmează să fie dată în folosință în scurt timp.
”În dinamica forței de muncă, a personalului
medical superior, când găsești un profesionist cu specialitatea de care ai nevoie îl iei, că nu îl găsești așa ușor. Dacă am găsit neonatologul puțin mai repede decât a fost gata
ATI-ul…asta este. Trebuia să fim pregătiți. Este o lipsă acută de medici și trebuie să ne organizăm. Când găsim un medic, trebuie să îl angajăm în secunda doi, mai ales care e disponibil să vină într-un spital mic. Este
compartiment de Neonatologie”, a declarat George Bălțatu, directorul Spitalului municipal Vulcan.
În contextul în care Spitalul de Urgență din Petroșani are dificultăți din cauză că aici nu este niciun neonatolog, directorul Casei Județene de Asigurări Hunedoara și prefectul județului Hunedoara au purtat discuții cu reprezentanții unităților medicale din Valea Jiului pentru a găsi soluții.
” Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a avut discuții la Spitalul de Urgență Petroșani pentru deblocarea situației de la Compartimentul de Neonatologie al Spitalului. În urma discuțiilor, pe care prefectul Călin Petru Marian le-a continuat și la Spitalul din Vulcan, au fost găsite soluții administrative (posibila relocare a medicilor specialiști neonatologi de la Spitalul din Vulcan la Spitalul de Urgență Petroșani) astfel încât situația să poată fi deblocată, secția din Petroșani să își poată relua activitatea, iar urgențele în domeniu să nu mai fie redirecționate spre alte unități sanitare”, arată Prefectura Hunedoara.
La Spitalul din Petroșani nu mai profesează niciun medic neonatolog, după pensionarea doctorului care deservea secția, iar situația a devenit complicată, în condițiile în care lunar se înregistrează între 40 și 50 de nașteri.
Monika BACIU