Guvernul ne-a adus aici, Guvernul sã ne scoatã din impas! Este solutia halucinantã propusã ca redresare, la Aninoasa. Edilii asteaptã mila Guvernului, care ar trebui sã aloce ceva bani la rectificare. Panã atunci, stau fãrã apã, fãrã luminã pe strãzi si cu gandul cã vor deveni comuna Aninoasa, pe care o vor cãuta investitorii. Asa stau lucrurile în singurul oras falimentar al Romaniei.
Primarul nu mai stie cum sã întoarcã liste de calcule, pentru cã oricum îi dã cu rest. Nicolae Dunca, de la Aninoasa, spune cã dã salarii de 90. 000 de lei si încaseazã putin peste 10.000 de lei, iar peste 30 de creditori îi cer vreo 3 milioane de lei.
Panã în 28 septembrie asteaptã, însã, contestatiile la masa credalã, iar mai apoi nimeni nu stie ce va fi, dar sperã într-un plan de redresare virtual.
„Vom trece la executarea planului de redersare, sã vedem ce mãsuri va stabili administratorul judiciar, împreunã cu noi. Avem restante la iluminatul public, la apã, care ne-a fost tãiatã la sediul Primãriei, desi nu aveau voie, potrivit legii, sã facã acest lucru. Am cerut, prin Ordonantã Prezidentialã, la Tribunalul Hunedoara, legarea institutiei la apã, am primit sentinta si am comunicat-o celor de la Apa Serv. Acum asteptãm sã ne lege înapoi”, afirmã Nicolae Dunca, primarul orasului Aninoasa.
Nu încaseazã nici 10 la sutã din cat cheltuiesc si calculele nu mai ies în favoarea celor de la primãrie. De fapt, Aninoasa e singurul oras din tarã care a ajuns în faliment, din cauza datoriilor acumulate, iar edilul sef crede cã Guvernul trebuie
sã-l scoatã din impas. „Veniturile proprii sunt foarte, foarte reduse, undeva la 12.000 de lei, în conditiile în care, numai fondul de salarii este de 90.000 de lei. În luna octombrie, am înteles cã se face o rectificare de buget. Sper ca Guvernul actual sã tinã cont si de situatia primãriei Aninoasa , pentru cã este prima institutie care si-a declarat insolventa,
oficial si ar trebui sã tinã cont într-un fel, sã spunã cã trebuie sã îi ajutãm, pentru cã închiderea minei Aninoasa a declansat declinul. Tot Guvernul a dat hotãrarea de închidere a minei, tot Guvernul ar trebui sã gãseascã o solutie!”, precizeazã Dunca.
Panã la solutia guvernamentalã mult asteptatã, locuitorii vor fi chemati la urne în 27 octombrie, ca sã facã din oras, comunã. Asa sperã primarul cã va atrage investitori si va rãmane cu mai putini angajati.
Diana Mitrache