Românaș este cel mai nou membru al ”familiei” de zimbri de la Hațeg. De Rusalii, familia de zimbri de la Hațeg s-a mărit cu încă un membru, odată cu venirea pe lume a noului pui de zimbru, botezat deja de îngrijitori Românaș. Rezervația a fost înfiinţată în toamna anului 1958, când o pereche de zimbri – Podarec şi Polonka – a fost adusă din Polonia. Acesta a fost primul loc de pe teritoriul României unde zimbrul european şi-a făcut apariţia. Cei născuţi în România au primit nume începând cu litera R. Primii zimbri de la Hațeg au fost Roman, Retezat şi Romina. În anul 2002, au fost aduse la Haţeg trei exemplare de zimbri de la Bucşani. În anul 2012, în rezervaţia aflată la 3 km de Haţeg, trăiau zece zimbri. Adulţii – Roşu, Romeo, Romaniţa, Roxi, Roxana şi Rozina – care aveau vârste cuprinse între 3 şi 13 ani. Recordul absolut, cu care se mândresc administratorii, îl reprezintă cei patru pui care şi-au început povestea de viaţă în vara acelui an: Romulus , Roman , Rodica şi Roibu. “Este o premieră faptul că toate cele patru femele existente în Rezervaţia Haţeg-Slivuţ au fiecare, câte un pui. Zimbrul este cel mai mare animal european de pe uscat. Masculul poate ajunge și la 920 de kilograme, cu un minim de greutate înregistrat de 440 kg. Femelele sunt mai mici, între 320 și 640 kg. Părul gri-maroniu, mai mare în partea din față a corpului. Ca și la alte ierbivore, hrănirea ocupă între 50 și 80% din zi.
Monika Baciu