Memoria lui Brancusi cinstita doar dincolo de Jii / Fabrica unde s-a realizat Coloana Infinitului e amintire
In timp ce oficialii de la Ministerul Culturii se gandesc cum sa repatrieze osemintele marelui sculptor Constantin Brancusi, atelierele din Petrosani unde a fost realizata Coloana Infinitului – una dintre cele mai importante opere ale acestuia – au ajuns la fier vechi. Asta desi cu vreo 11 ani in urma se promitea infiintarea unui muzeu al Coloanei.
Zbatere culturala in aceste zile in Romania, cand reprezentantii Ministerului Culturii au demarat demersurile pentru a aduce acasa osemintele sculptorului Constantin Brancusi, inmormantat la Paris. Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, s-a intalnit deja la Hobita – Gorj (locul unde s-a nascut Brancusi) cu descendentii marelui sculptor si sunt sanse mari ca osemintele acestuia sa fie aduse in Romania. Asta cu toate ca in ultima parte a vietii sale Brancusi nu a mai avut cetatenie romana, desi a solicitat acest lucru de doua ori, dar statul roman a refuzat sa faca ceva la acea vreme. Acum, Ministerul Culturii vrea sa rezolve si aceasta nedreptate si sa acorde, macar post mortem, cetatenia romana marelui sculptor. Putini sunt cei care mai stiu, insa, ca numele sau este strans legat de Petrosani.
„Maternitatea” Coloanei Infinitului, vanduta la fier vechi
Una dintre cele mai importante opere de arta ale acestuia si poate cea mai cunoscuta, Coloana Infinitului, a fost realizata in 1937, in Atelierele Centrale Petrosani, devenite ulterior URUMP, IUMP si, in cele din urma, UMIROM . Potrivit datelor vremii, seful proiectului a fost inginerul Stefan Georgescu-Gorjan, iar Constantin Brancusi a venit de la Paris pentru a supraveghea turnarea modulelor Coloanei si a colaborat indeaproape cu Georgescu-Gorjan. Mai mult, cei doi tineau legatura prin scrisori, iar inginerului i-a revenit intreaga raspundere a coordonarii operatiilor la Petrosani si Targu-Jiu. Documentele si schitele celebrei opere expuse la Targu Jiu ar fi trebuit, cel putin la nivel declarativ, sa fie gazduite intr-un muzeu amenajat chiar in incinta UMIROM. Proprietarul uzinei, fostul prefect Aurelian Serafinceanu, promitea public, in 2001, ca va infiinta la Petrosani Muzeul Coloanei lui Brancusi. Nu numai ca acest lucru nu s-a intamplat, dar din vechea fabrica s-a ales praful. In mare parte, vechile ateliere au fost taiate si vandute la fier vechi, dupa ce Serafinceanu a cumparat in anul 2000 fosta fabrica de utilaj minier, UMIROM SA.
Constantin Brancusi a lasat in urma o opera inestimabila. La Petrosani, in schimb, amintirea sa – modificata nefast de oameni de afaceri – inseamna dezastru, bani din fier vechi si promisiunea inca neonorata a unui muzeu in memoria marelui sculptor.
Carmen Cosman