U na dintre sălile de așteptare ale stației CFR din Petroșani s-a transformat, zilele acestea în spațiu expozițional. Vorbim de fotografii realizate la Reșița, dar care au o legătură specială cu Valea Jiului, iar călătorii le pot vedea oricând. Vernisajul va avea loc vineri la ora 12,00. Istoria este prezentă peste tot în acest loc de la intrarea în Petroșani, grație unor oameni care cred că orice călător are dreptul să știe ce s-a întâmplat, de-a lungul istoriei în acest loc. Și, de această dată, aici va fi vernisată o expoziție specială, care deja poate fi văzută pe simezele create într-unul dintre spațiile nou-recondiționate. Iar cei de aici spun că este un privilegiu să lege Valea Jiului de Reșița, din câteva motive:
„Din Valea Jiului, înainte de construirea căii ferate Simeria- Petroșani, s-a cărat cărbune cu căruțele, la ceea ce avea s devină mai târziu, combinatul siderurgic Reșița. Pe de altă parte, la Reșița s-au construit locomotive care au circulat și prin stația Petroșani”, a spus Dorel Șchiopu, reprezentant al Stației CFR din Petroșani. Stația CFR de la Petroșani devine astfel și un punct de reper cultural, așa cum nu prea mulți s-ar fi așteptat, dar cum constatăm zi de zi. Vineri, 14 mai 2021, ora 12:00, are loc oficial, vernisajul din holul Stației CF Petroșani al expoziției ”Aspecte din CSR – Combinatul Siderurgic Reșița”. Aceasta este o expoziție itinerantă care marchează 250 de ani de la debutul industriei în municipiul de pe Bârzava și un omagiu adus lui Ioan Mato, fotograf și cineamator în cadrul cineclubului „Siderurgistul” din „Combinatul Siderurgic Reșița”. Casa de Cultură a Studenților din Reșița în parteneriat cu Primăria Reșița, Muzeul Cineastului Amator și alături de Jancsi Mato, fiul fotografului, organizează expoziția Aspecte din CSR. La Petroșani, expoziția este montată cu sprijinul Stației CF Petroșani și al Urban Lab Valea Jiului.
Diana Mitrache