La Secția Biblionet a Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, a avut loc marți, 3 iunie, vernisajul expoziției personale de pictură „Culorile unui suflet”, semnată de artista Lucia Mîrza, membră activă a Clubului de arte plastice „Curcubeu” de aproape trei ani.

Evenimentul a fost deschis oficial începând cu ora 16:30, în prezența domnului Ioan Sebastian Bara, managerul bibliotecii, și a artistei Simona Gabriela Löcsei – coordonatoarea Clubului „Curcubeu” și îndrumătoarea Luciei Mîrza în parcursul său artistic.


Simona Löcsei a susținut o prezentare sensibilă și profundă a expoziției, vorbind despre evoluția artistică a Luciei Mîrza și despre modul în care lucrările sale transmit emoție prin culoare, compoziție și expresivitate:
„Această expoziție nu este doar o colecție de imagini, ci o invitație la contemplare, la visare și la aprecierea frumuseții din jurul nostru, văzută prin ochii sensibili ai pictorului. Fiecare pensulă, fiecare nuanță ne prezintă o parte din pasiunea creatorului, din iubirea pentru culoare.”
Expoziția „Culorile unui suflet” reunește lucrări ce reflectă o lume interioară bogată, sensibilă, și transmite privitorilor emoții autentice, trăiri profunde și o reală bucurie a actului de creație.
Publicul prezent la vernisaj a avut ocazia să o felicite personal pe artista Lucia Mîrza pentru această reușită artistică, iar atmosfera evenimentului a fost una caldă, prietenoasă și plină de admirație pentru parcursul și curajul de a expune.
Expoziția poate fi vizitată în sala Biblionet a Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, în perioada 3 iunie – 24 iunie 2025. Vizitatorii sunt invitați să descopere lucrările de aproape, acolo unde culorile, detaliile și mesajele picturilor își pot revela întreaga forță emoțională.