Pompierii au ajuns la Straja, unde au făcut un exercițiu, menit să arate rapiditatea cu care pot răspunde în cazul unui posibil incendiu. Sunt zeci de cabane și urbanismul a lăsat mult de dorit în această stațiune, așa că pompierii fac astfel de exerciții pentru a vedea capacitatea lor de răspuns.

„Miercuri, de la ora 11,00, Detașamentul de pompieri Petroșani a executat un exercițiu cu forțe și mijloace în teren, pentru antrenarea structurilor de intervenție. Situația tactică a avut loc în incinta unui operator economic de servicii turistice, practic, o pensiune din Straja”, spune Lucian Morogan, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.
Pompierii au avut de intervenit în situația ipotetică în care a luat foc centrala termică a cabanei.
„Pentru gestionarea operativă a situației de urgență, 15 pompieri militari s-au deplasat cu 4 autospeciale de intervenție și cu o ambulanță SMURD. Echipajele de pompieri au acționat conform scenariului, scopul acțiunii fiind orientat către salvarea vieților omenești și limitarea efectelor”, a mai spus Lucian Morogan.
Exercițiul a fost unul dintr-o serie de astfel de verificări în teren, iar pregătirea salvatorilor se face și cu astfel de exerciții.

Diana Mitrache