Magistratii de la Înalta Curte de casatie si Justitie judecã, în data de 2 septembrie, recursul formulat în dosarul în care fostul primar al devei, Mircia Muntean, a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru abuz în serviciu.
Initial, instanta supremã a stabilit primul termen de judecatã al recursului pentru data de 30 septembrie, dar ulterior termenul a fost preschimbat pentru începutul lunii. La mijlocul lunii iulie, deputatul Mircia Muntean a fost condamnat, tot de judecãtorii de la ICCJ, la patru ani de închisoare cu suspendare. El este acuzat cã, în perioada în care a fost primar al muncipiului Deva, ar fi încheiat tranzactii nelegale de terenuri cu Iosif Man, acuzat de traficarea a peste 200 de masini furate. Instanta a dispus suspendarea sub supraveghere a executãrii pedepsei, pe durata unui termen de încercare de sase ani. În acelasi dosar, instanta i-a condamnat pe Iosif Claudiu Man la un an si sase luni de închisoare cu suspendare si pe Ovidiu Horatiu Boldor la doi ani de închisoare cu executare. De asemenea, Cornel Moraru a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, pedeapsã care a fost contopitã cu o alta de trei ani de închisoare, primitã într-un alt dosar. Instanta a constatat cã în cazul lui Moraru a fost executatã integral pedeapsa de trei ani de închisoare. În cazul lui Iosif Man, instanta a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a decesului acestuia. Totodatã, judecãtorii au admis în parte actiunea civilã formulatã de Ministerul de Finante si i-a obligat, în solidar, pe Mircia Muntean si pe Iosif Claudiu Man, în calitate de mostenitor al lui Iosif Man, la plata sumei de 333.743 de dolari sau echivalentul în lei, la care se adaugã dobânda calculatã de la 25 martie 1999 pânã la plata integralã a sumei stabilite ca prejudiciu.
Titluri de proprietate ilegale
De asemenea, au fost anulate trei titluri de proprietate si trei procese verbale de punere în posesie a câte o mie de metri pãtrati de teren, în zona Bejan, emise pe numele lui Iosif Man, Aurel Pop si Carol Panduru. Judecãtorii au mai anulat tranzactia din 25 martie 1999 încheiatã între Primãria municipiului Deva, Comisia Judeteanã si Comisia Localã pentru aplicarea Legii 18/1991, Iosif Man, Aurel Pop si Carol Panduru, un contract de vânzare-cumpãrare încheiat în 12 mai 1999 între Iosif Man si Shell România SRL, precum si autorizatia de constructie din 23 august 1998.
Mircia Muntean a fost trimis în judecatã în acest dosar în ianuarie 2004, fiind acuzat de abuz în serviciu privind tranzactii nelegale de terenuri. Muntean a fost primar al municipiului Deva din 1996 pânã în 2012, când a câstigat un mandat de deputat în Hunedoara, fiind candidat din partea fostei ARD.
Decizia instantei supreme a fost atacatã cu recurs la Completul de cinci judecãtori.
Carmen Cosman