Veteranii de război din judeţul Hunedoara rămân din ce în ce mai puţini. Încă un veteran de război a plecat dintre noi. Alexandru Dobocan ar fi împlinit în toamna aceasta 101 ani, însă organismul slăbit nu a mai putut lupta.
”A fost o lecţie de istorie vie a veteranilor de război, un om care şi-a iubit ţara indiferent de greutăţile pe care le-a îndurat de-a lungul vieţii sale, impresionând prin poveştile sale pline de învăţăminte, ca om simplu care a trăit ororile războiului, poveşti din care nu au lipsit niciodată nici dragostea de ţară şi de neam, nici bunul Dumnezeu”, spune Vasile Jurca, primarul oraşului Petrila, cel care anul trecut l-a şi sărbătorit pe Alexandru Dobocan, la împlinirea a 100 de ani de viaţă.
Născut la Cluj, la data de 13 noiembrie 1919, la un an de la Marea Unire din 1918, ajunge pe meleagurile Văii Jiului în anul 1940, la începutul celui de-al doilea război mondial, pentru un loc de muncă la Petrila, la mina Jieţ.
În 1941 este încorporat în armată la ”Vânători de Munte, cea mai aspră armată, aşa cum povestea dumnealui ori de câte ori avea ocazia. Nu s-a dat în lături de la nimic, a făcut absolut orice i s-a ordonat şi ajunge pe frontul din Basarabia. La întoarcerea de pe front revine la Petrila şi lucrează în adâncurile minei Lonea, imediat după încheierea războiului, de unde se şi pensionează. Nu a uitat niciodată să pomenească eroii români care eu luptat pe fronturile pentru eliberarea teritoriilor sacre, mândru de ţara lui, de România, mulţumind de fiecare dată lui Dumnezeu pentru că ne-a păstrat-o pentru noi, românii. Alexandru Dobocan a fost şi cetăţean de onoare al oraşului Petrila.
Cosmin BACIU