Este epidemie de rujeolă în România. Sunt cazuri și în județul nostru, iar medicii atrag atenția că această boală a reapărut pentru că oamenii au renunțat la vaccinare. Și, din păcate, boala poate fi mortală.
Rujeola este boală ce implică riscuri extreme pentru sănătate și, uneori, din cauza complicațiilor, poate duce la deces. Asta ne avertizează acum medicii români, după ce au fost înregistrate peste 2000 de cazuri în 29 de județe. Și Hunedoara se numără printre acestea.
„În județul nostru, primele cazuri au apărut la începutul lunii octombrie. Au fost, la început, 105 cazuri suspecte, din care s-au confirmat 53. Sunt persoane de la 3 luni, la 40 de ani. Dar important este că nu am avut focare nicăieri”, declară dr Delia Bâda, director DSP Hunedoara.
Specialiștii spun că acesta este doar începutul și le recomandă oamenilor să vaccineze copiii, vaccinul fiind cel mai eficient mijloc de protecție.
„Vaccinarea ar trebui încurajată. Este vorba despre vaccinarea ROR, pentru că de aici încep focarele să apară, sau se pot îmbolnăvi mulți copii. Vaccinul acesta era binevenit, când noi eram copii”, mai spune Delia Bâdă.
Oficial, în România, din această săptămână, a fost declarată epidemie de rujeolă. Și, în contextul epidemiei, vaccinarea ROR poate începe mai devreme, respectiv la 9 luni. În acest moment, însă, acoperirea vaccinală cu prima doză, la nivel național, este de 78%, iar cu doza a doua, de 62% dintre copiii eligibili, situându-se pe un trend descrescător de mai mult de 10 ani.
Rujeola, o boală extrem de infecțioasă, a declanșat epidemii în 37 de țări anul trecut, față de 22 de țări în 2021. A îmbolnăvit 9 milioane de copii și a ucis 136.000, majoritatea în țările mai sărace, conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății.
Diana Mitrache