Enel X România, membră a Enel X, divizia de servicii avansate de energie a Grupului Enel instalează 25 de stații de reîncărcare pentru automobilele electrice în 12 orașe din România, prin intermediul unui parteneriat cu NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor imobiliar în zona de retail real estate din România.
Stațiile de reîncărcare rapidă sunt instalate în centre comerciale din portofoliul NEPI Rockcastle din București, Sibiu, Deva, Râmnicu Vâlcea, Târgu-Mureș, Drobeta-Turnu Severin, Timișoara, Buzău, Galați, Brăila, Târgu-Jiu și Satu Mare. Acestea acoperă o distanță de aproximativ 1.000 de kilometri pe drumurile principale din România, urmând a conecta orașe din sudul, centrul și vestul țării. În acest fel, Enel X își continuă planurile pentru dezvoltarea rețelei de stații de reîncărcare în România, încurajând mobilitatea rutieră a clienților prin intermediul vehiculelor electrice.
Prin această inițiativă, NEPI Rockcastle încurajează transportul durabil și are în vedere minimizarea amprentei de carbon pe care o lăsăm asupra mediului înconjurător. Toate proiectele de sustenabilitate ale grupului NEPI Rockcastle din cele 9 țări, inclusiv România, sunt comunicate sub umbrela #ResponsiblyTogether (Responsabili, Împreună). „Responsabili, Împreună” reprezintă angajamentul NEPI Rockcastle, prin intermediul centrelor comerciale din portofoliu, pentru dezvoltarea și susținerea comunităților și reunește toate inițiativele acestora, dedicate pilonilor de sustenabilitate precum educația, comunitatea și protecția mediului.
Parteneriatul dintre Enel X și NEPI Rockcastle presupune instalarea a 11 stații JuicePump și a altor 14 de tip JuicePole, fiecare dintre cele 25 permițând reîncărcarea simultană a două vehicule electrice. Cu aceste unități, numărul punctelor de reîncărcare instalate de Enel X România în toată țara depășește 120.
Stațiile de reîncărcare JuicePump vor permite reîncărcarea a două vehicule electrice în același timp cu o putere de 50 kW DC respectiv 22 kW AC. În curent continuu, încărcarea până la 80% din nivelul bateriei durează aproximativ 25 de minute, în funcție de modelul și specificațiile mașinii. Cele de tip JuicePole vor avea o putere disponibilă de 2 x 22 kW AC, fiecare dintre stații permite reîncărcarea simultană a două vehicule electrice și încărcarea a până la 40% din nivelul bateriei în 30 de minute, în funcție de modelul și specificațiile mașinii.