Emil Floruţ, fostul director general al Complexului Energetic Hunedoara, a pierdut procesul cu societatea energetică. Acesta a contestat măsura concedierii, însă după 4 ani de procese prin instanţe, fostul director a pierdut.. Sentinţa Tribunalului Hunedoara este definitivă.
”Admite excepţia inadmisibilităţii cererii invocată de pârâta Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA. Respinge acţiunea formulată de reclamantul Floruţ Emil în contradictoriu cu pârâta Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA. Respinge acţiunea formulată de reclamanta Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA în contradictoriu cu pârâtul Floruţ Emil, precum şi cererea reconvenţională formulată de pârâtul reclamant reconvenţional Floruţ Emil”, arată sentinţa Tribunalului Hunedoara. Emil Floruţ se înscrisese şi la masa credală, la prima intrare în insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara. Fostul director general al Complexului Energetic Hunedoara, Emil Floruţ, a acţionat în instanţă societatea pentru faptul că a fost concediat. Dosarul a fost înregistrat în data de 28 ianuarie 2016 pe rolul Tribunalului Bihor. Fostului director general al CEH i s-a reproşat faptul că nu a trimis membrilor CA raportul de activitate pe trimestrul III, că ar fi absentat prea mult de la sediul societăţii şi că ar fi avut o relaţie deficitară cu sindicatele. Emil Floruţ a fost desemnat în funcţia de director general al CEH în luna septembrie 2015, în conformitate cu prevederile OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.
Cosmin BACIU