Un rãspuns nefavorabil nu i-a descurajat. Actionarul majoritar al societãtii de apã din Valea Jiului continuã demersurile pentru eliminarea facturãrii apei meteorice.

În cursul lunii  trecute, cei de la Autoritatea Nationalã de Reglementare  pentru Serviciile Comunitare de Utilitãti Publice – A.N.R.S.C. au trimis un rãspuns solicitãrii prin care se cerea eliminarea apei de ploaie de pe factura de apã. Actionarul majoritar al ApaServ Valea Jiului va continua sirul corespondentelor cu cei de la ANRSC, iar în aceastã perioadã si operatorul de apã are o obligatie, si anume aceea de a indetifica cuantumul pe care fiecare  hunedorean îl suportã.

“Rãspunsul de la ANRSC este clar, acest serviciu trebuie sã fie plãtit. Putem sã continuãm corespondenta, eu îmi asum aceastã sarcinã, sã continuãm corespondenta cu ANRSC si chiar vã rog sã ne sprijiniti în alcãtuirea unei noi adrese, care sã  satisfacã cerintele pe care le-ati enuntat. În altã ordine de idei,  am solicitat celor doi operatori regionali pe care îi avem în tutelã – ApaProd si ApaServ – sã identifice în primul rând o mãsurã cât se poate de exactã a cuantumului pe care fiecare hunedorean îl suportã în acest moment. Eu am constatat din documentele pe care le-am parcurs, cã e o metodã pausal; se calculeazã 61 într-un mod general acceptat si nu foarte exact  cantitatea de apã pe care o plãteste fiecare persoanã fizicã. Noi discutãm acum strict de persoane fizice si încercãm sã aducem un sprijin celor care au nevoie în acest sens. Mã intereseazã în primul rând sã determinãm clar care este suma plãtitã sau care este cantitatea de apã meteoricã pe care  trebuie sã o plãteascã fiecare hunedorean”,  a spus Adrian David, presedintele Consiliului Judetean Hunedoara.  David spune cã pânã nu va avea un rãspuns pozivit de la ANRSC nu va promova un proiect de hotãtâre care sã prevadã eliminarea apei de ploaie de pe  facturã si asta pentru cã initiativa s-ar putea întoarce cu efect de bumerang împotriva hunedorenilor.

„Eu vã spun cã, atâta timp cât sunt presedintele consiliului judetean, dacã nu avem un aviz ANRSC pozitiv, nu voi  promova un asemenea proiect de hotãrâre. Pentru cã nu as vrea ca ulterior acest lucru sã se întoarcã împotriva hunedorenilor, sã câstige ANRSC în instantã sau mai stiu eu ce altã institutie ne poate ataca si hunedorenii sã trebuiascã sã plãteascã retroactiv, poate si penalitãti, pentru ceva ce noi  ne-am dorit dinadins. Sunt de acord, si eu îmi doresc ca oamenii sã plãteascã mai putin pentru serviciul de apã si de apã uzatã, nu cred cã existã discutii si nu cred cã este  cineva aici, în sala asta sau în afara ei, care nu-si doreste acest lucru”,  a mai subliniat sursa citatã.  În urmã cu aproximativ o lunã de zile, directorul general al SC ApaServ, Costel Avram, declara cã apa de ploaie este taxatã conform normativelor în vigoare.  “ApaServ Valea Jiului taxeazã apa meteoricã conform Legii 241/2006, lege care prevede serviciile publice de alimentare cu apã si canalizare. Eu, ca director general al SC ApaServ Valea Jiului trebuie sã respect legea în vigoare si rolul meu este de a conduce firma spre profit.  Bilantul anului 2015 aratã cã s-a fãcut profit pe care nu îl iau eu, ci rãmâne la firmã”, a declarat în urmã cu aproape o lunã de zile, Costel Avram, directorul general al SC ApaServ Valea Jiului. Deoarece în Valea Jiului existã un sistem de canalizare mixt este oportun a se factura contravaloarea serviciilor de colectare, transport si epurare ape pluviale chiar si în zonele unde nu exista retele de canalizare pluvialã, apele provenite de la ploi fiind preluate de canalizarea apelor uzate menajere. Cantitatea de precipitatii este comunicatã lunar de A.N.M. în baza unui contract încheiat între S.C. Apa Serv Valea Jiului S.A. si A.N.M. astfel, potrivit informatiilor ApaServ, în luna  martie a acestui an a plouat cel mai mult. Cantitatea de precipitatii cãzutã a fost de 73,8 l/m2

Monika BACIU