Î nvățătorii din întreaga țară îi pot înscrie pe elevi la Școala Tedi. Școala siguranței Tedi este un program educativ inițiat și implementat de către compania Maspex Romania prin brandul Tedi și care se desfășoară în parteneriat cu Ministerul Educației și cu Poliția Română prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității.
Acest program educativ se adresează elevilor de clasa I și are ca obiectiv consolidarea informațiilor privind siguranța școlarilor care s-ar putea confrunta cu pericole în drum spre școală, la școală, acasă sau în timpul vacanțelor.
În anul școlar 2021-2022, elevi din toată țara sunt așteptați să participe la lecții. Tedi îi invită pe toți profesorii învățători să-și înscrie clasele în program. Participarea la program este gratuită şi se realizează pe baza înscrierii de către învățători pe site-ul www.scoalatedi.ro. Termen limită pentru înscrieri: 31 octombrie 2021.
Suportul didactic este asigurat de Tedi și constă în materiale necesare desfășurării programului la clasă concepute astfel încât să respecte modul de învățare specific elevilor de clasa I – prin jocuri și activități educative. Toate materialele sunt în format electronic și vor fi transmise gratuit, prin e-mail, după finalizarea înscrierii. Materialele pot fi folosite atât în predarea directă la școală cât și la orele desfășurate online.
Implementarea programului la clasă este certificată printr-o diplomă de participare.
Implicarea învățătorilor şi a elevilor este răsplătită de către Tedi prin premii surpriză.
Monika BACIU