După doi ani de pandemie și multe săptămâni petrecute cu greu în on-line, copiii din orașul Uricani primesc acum, în semestrul al II-lea, tabletele școlare. Primarul Buhăescu spune că acum au ajuns și că totul a fost gândit într-un proiect cu finanțare europeană.
Toți copiii care urmează o formă de învățământ la Uricani primesc acum tablete. Acestea au ajuns în localitatea lor și primarul le-a distribuit profesorilor din fiecare școală, ori de la liceu.
„E un proiect în care am prins mai multe echipamente. În primul rând, tabletele pentru toți copiii din Uricani, indiferent de starea lor socială și, de asemenea laptop-uri pentru toate cadrele didactice. În plus, mai sunt echipamente web, table inteligente”, a precizat Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.
În plus, fiecare copil are abonamentul plătit la internet pentru următorii doi ani, iar primarul promite că va continua să plătească și după.
Proiectul a fost finanțat cu fonduri europene și a costat aproximativ 130 de milioane de lei, iar în partea a doua a proiectului școlile primesc și materialel nesecare igienizării.
„Noi am depus două proiecte: unul pentru echipamentele elctronice, pentru on-line, iar al doilea dezinfectanții. Sunt bani de la fondurile europene, de aceea a durat mai mult, ia contribuția noastră este de 2%”, mai precizează Buhăescu.
În orice școală a fost greu în timpul orelor on-line pentru că mulți copii s-au descurcat cu un telefon, nu prea performant, iar alții nu au avut nici măcar această posibilitate Din această săptămână, însă, tabletele ajung la copii și ei nu vor avea niciun fel de restricții în folosirea dispozitivelor, atât pentru școală, cât și pentru activitățile extrașcolare.
Diana Mitrache