Un elev de la un liceu din Lupeni a venit la școală cu un pistol cu gaz și 9 proiectile tip bila. Polițistii au ridicat arma pentru a o expertiza. Arma a fost găsită în urma unei razii a polițiștilor, într-o sală de clasă a unui liceu, la un elev în vârstă de 17 ani. Pistolul era mascat sub cărți. Acesta a declarat că a introdus pistolul în sala de clasă întrucât intenționa ca, după orele de curs, să îl ducă unei persoane pentru a efectua o lucrare de întreținere.
Bogdan Nitu, purtator de cuvant al IPJ Hunedoara spune ca Pistolul a fost ridicat de polițiști și urmează a fi expertizat de către specialiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara, în funcție de concluziile cărora urmează a se lua măsurile legale.
Ultima activitate preventivă a polițiștilor la unitatea școlară respectivă a avut loc în data de 07 martie 2024.
foto cu caracter ilustrativ