Fostul ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea nu a mai primit cheia de aur a turismului, simbol realizat de artistul Ovidiu Paraianu.
Inmanarea distinctiei ar fi trebuit sa aiba loc de ziua de nastere a lui Brancusi, dar nu s-a mai intamplat din cauza ca intre timp s-a schimbat Guvernului.
Ovidiu Paraianu spune ca a creat aceasta cheie cu gandul de a reprezenta Romania si turismul acestei tari si intentiona sa o inmaneze Elenei Udrea, fostul ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului, in preajma zilei de 19 februarie, cand s-a nascut Brancusi.
“Nu stiu deocamdata cui am sa o inmanez, deoarece discutiile le-am purtat cu reprezentantii de atunci ai ministerului. Oricum cheia este un simbol de tara si poate pana la urma o voi da la minister”, a precizat Ovidiu Paraianu, artist plastic.
Cel care a creat cheia din aur de 14 karate si incrustata cu safire si rubine, intentioneaza ca aceasta sa devina simbolul turismului romanesc. “Am creat o cheie cu simbolurile brancusiene, la care am adaugat si “frunza” ministrului Elena Udrea. Eu cred ca aceasta lucrare ar putea deveni simbolul turismului romanesc, avand in vedere ca are si opere ale lui Brancusi”, a precizat Ovidiu Paraianu, care acum locuieste in Targu Jiu.
Cheia are pe ea harta Romaniei, iar capitala este simbolizata cu un mic diamant. Harta este inconjurata de cele 12 scaune ale Mesei Tacerii, care se continua cu tija cheii, simbolizata de Coloana Infinitului. Partea care intra in yala este simbolizata de Poarta Sarutului. Pentru ca aceasta sa fie o dedicatie pentruturismul romanesc, Paraianu a pus si frunza verde a turismului, pe Coloana fara sfarsit.
De-a lungul anilor, Ovidiu Paraianu a oferit astfel de chei din aur unor politicieni romani si straini, reginei Angliei, Patriarhului Teoctist, sau unor vedete din lumea sportului, ori din divertisment.
Diana MITRACHE