Un câine salvat de la înfometare ori din latul hingherilor de cãtre o familie din Petrosani, este cel mai bun paznic pe care îl are singurul muzeu de minerit din România. Câinele a pus pe fugã, nu o datã, hoti care dãdeau târcoale exponatelor din metal expuse în curtea insitutiei. Este sociabil cu vizitatorii, dar simte orice intentie necuratã si-i tine pe hoti la distantã. Ursu’ are o poveste fascinantã si cei care se îngrijesc de el spun cã i-a întinerit. Din oameni care luau medicamente cu pumnul pentru a trãi, au ajuns perfect sãnãtosi si mai plini de viatã decât în tinerete.
Are putin peste trei ani si face parte din „inventarul” Muzeului Mineritului din Petrosani, singurul de acest fel din tarã. Chiar pe „buletinul” sãu scrie negru pe alb cã proprietar este muzeul, dupã ce inginerul care l-a salvat a fãcut o glumã cu medicul veterinar la înregistrarea cãtelului. Ursu’, botezat de stãpâni pentru cã este ursuz uneori, are o poveste impresionantã. Pe când avea o lunã de zile rãtãcea pe strãzi alãturi de alti doisprezece cãtelusi fãtati de o maidanezã. Se aciuaserã toti în zona Pietei Centrale Petrosani, unde mai primeau din când în când de mâncare. Ursu’ se adãpostise sub o masinã, iar un sofer, fãrã sã aibã vreo idee de cãtelus, a trecut cu rotile peste el. Salvarea a fost o familie care locuia în apropiere si a vãzut incidentul. Cei doi soti si-au zis cã trebuie sã încerce sã salveze puiul schilodit. Au fugit cu el la veterinar, însã rãspunsul a fost unul ce nu le dãdea nici o sperantã. În cel mai fericit caz aveau parte de un câine paralizat de la jumãtate. 
„Pentru cã era foarte cald el s-a bãgat sub masinã, omul a venit, a intrat în masinã si a trecut cu roata peste soldul lui. Locuiesc acolo, într-un bloc si am vãzut totul de pe geam. L-am luat si l-am dus la veterinar iar doctorita a zis cã are osul bazinului fracturat si nu va mai putea merge. Mi-a pãrut foarte rãu de el si l-am oblojit cum am putut. Apoi l-am dus din nou la veterinar si mi-a spus cã nu-i poate pune placã sau tijã în sold pentru cã e pui si este în crestere. Mi-a recomandat însã sã facem multã miscare cu el”, povesteste Karol Kacsor (52 de ani) bãrbatul care l-a salvat pe Ursu’.
Le-a întors serviciul
Fãrã sã-si dea seama atunci Karol, inginer de profesie, spune cã de fapt în loc sã-l salveze pe cãtel, patrupedul l-a salvat atât pe el cât si pe sotia lui. Amândoi erau supraponderali si aveau nevoie de medicamente costisitoare pentru a-si mentine sãnãtatea. Au ajuns acum, datoritã cãtelului, sã fie invidiati chiar de medicul lor de familie. „La acea vreme eu aveam aproape o sutã de kilograme, eram iesit la pensie si mã uitam toatã ziua la televizor. Am hotãrât cu sotia mea sã facem miscare cu el ca sã-l recuperãm. Asa am ajuns ca astãzi sã avem un program fix. Zilnic, dimineata, de la zece la 12 mergem la plimbare iar seara de la opt pânã la unsprezece la fel. Eu am ajuns ca de la 94 de kilograme sã am 71, iar sotia mea de la 70 la 50 de kilograme. Avem analizele mai bune decât medicul de familie, am scãpat de colesterol amândoi si Ursu’ a adunat kilogramele pe care le-am pierdut noi, el a fãcut 45 de kilograme”, mai spune salvatorul câinelui.
Muzeul este casa lui
Familia locuieste la bloc si nu avea posibilitatea sã tinã patrupedul în apartament. Cei doi soti au gãsit o solutie care ar putea fi un exemplu pentru multi iubitori de animale. „Ar fi foarte frumos ca toate firmele din oras sã adopte câte un cãtel si sã-l îngrijeascã, cu cuscã, vaccin, cum facem si noi. În acel moment n-ar mai fi comunitari, ar fi rezolvatã problema. Un câine hrãnit si îngrijit n-ar mai fi agresiv ca sã muste oamenii pe stradã. Sunt multe firme care au curti si chiar au nevoie de pazã, iar un comunitar se ocupã bine de aceastã datorie. Eu sunt dator la Muzeul Mineritului pentru cã mi-a oferit posibilitatea sã-l tin pe Ursu’ aici”, spune fostul inginer. Muzeul Mineritului are o curte încãpãtoare, îl stiau pe fostul custode si au primit permisiunea de a-i face un adãpost într-un colt. Câinele este deosebit de inteligent. Ziua îi întâmpinã pe vizitatori, s-a obisnuit cu programul de vizitare si acceptã pe oricine în curtea institutiei. La lãsarea serii lucrurile se schimbã iar Ursu’ îsi intrã în « turã ». Institutia detine exponate valoroase atât în interior cât si în exterior, piese care reflectã istoria mineritului românesc încã de la începuturi. Chiar dacã muzeul are sisteme de securitate si este gard în gard cu sediul politiei din localitate, hotii de fier vechi mai dau târcoale si au fost tentati în mai multe rânduri de exponatele din curte. N-a avut nici unul curaj pânã acum sã fure cu Ursu’ la post. „Am venit dimineata la Ursu’ si fetele de la magazinul din apropiere, mi-au spus cã a lãtrat toatã noaptea. (…) Am întrebat dacã a deranjat, dar fetele au spus cã nu, ba din contrã le-a ajutat. Sunt camere de supraveghere la magazin si au vãzut niste persoane care se tot învârteau, filau fierul din curtea muzeului. Ursu’ a fãcut un scandal aici dupã ce le-a simtit si cum Politia este lângã noi, hotii au fugit”, povesteste Karol.
Este nepretuit
Cei doi soti spun cã-i sunt datori patrupedului iar efortul lor de a-l întretine nici nu poate fi comparat cu beneficiile oferite de câine. „Ursu’ este paznic 24 de ore din 24 si nu conteazã cât costã întretinerea lui. De fapt stiti cât mã costã: faptul cã nu mai iau medicamente anticolesterol, nu mai trebuie sã slãbesc, am moralul ridicat si mã simt exceptional. Nevasta-mea nu mai ia pastile, asta mã costã”, mai spune proprietarul „paznicului” de la Muzeul Mineritului.
Maximilian Gânju
