Senatul Universitãtii din Petrosani a votat schimbarea prorectorului Eduard Edelhauser. Profesorul a fost acuzat de cel care l-a propus pentru aceastã functie, respectiv Rectorul Universitãtii, cã a nesocotit regulile interne si a avut  un comportament neadecvat.
Decizia a fost luatã în urma unui vot pe care acum profesorul Edelhauser îl contestã. Totusi, domnia sa a ajuns pe functie cu cu jumãtate plus 1 din voturi, în timp ce acum aproape 70% din voturi nu i-au fost favorabile.
„De aproape 1 an de zile, dumnealui a fãcut o serie de actiuni care au adus prejudicii universitãtii, ultima dintre ele fiind de  distribuire pe retelele de socializare a unor materiale informative, legate de universitate, care nu erau publice si care trebuiau, pentru a  fi publicate oriunde, sã aibã girul Consiliului de Administratie si al Senatului. Senatul a votat pentru schimbare, cu 23 de voturi pentru, 11 împotriva schimbãrii si 5 nule, deci 68% au fost voturi pentru schimbare”, a spus prof universitar dr ing habil Sorin Radu, Rectorul Universitãtii din Petrosani. Rectorul spune cã numirea profesorului Eduard Edelhauser a fost fãcutã pe criterii de competentã profesionalã, pe care nu le contestã nici acum, însã, asa cum l-a numit, a decis si destituirea din aceastã functie. Acum, însã, profesorul Edelhauser contestã numãrãtoarea voturilor.
„Dânsul se leagã cã votul a fost secret si, când sã se facã numãrãtoarea voturilor, comisia de numãrare a voturilor, votatã de Senat, inclusiv de  dumnealui si colegul care a mai contestat, a dorit sã iasã, domnia sa a contestat cele câteva secunde cât membrii au iesit din salã.  Comisia, însã,  a iesit cu urna timp de câteva secunde, lãsând o usã deschisã spre sala de numãrare, ulterior membrii acesteia au venit înapoi, au numãrat voturile la vedere si nu cred cã are nicio sansã la aceastã operatiune”, a mai precizat Rectorul Universitãtii din Petrosani.

În locul profesorului Edelhauser a ajuns acum profesorul Ilie Utu, care spune cã principala sa preocupare va fi atragerea de noi studenti din tarã si de peste hotare. „Va trebui sã continuãm popularizarea cât mai puternic a Universitãtii, în toate judetele, nu numai cele limitrofe. Vom merge si mai departe de vecini. Asta, pentru cã altã sansã sã avem mai multi studenti nu este. Din Vale, stim bine, nu este cum sã mai adunãm absolventii care sã vrea sã stea aici, desi suntem recunoscuti si apreciati de cãtre multe universitãti. Pentru a putea face fatã provocãrilor, un pas important ar fi si sã ajungem studenti strãini. Domnul Rector a fost în ultimii ani, în zona  Americii de Sud, a fostei Uniuni Sovietice si de acolo deja vin studenti. Mai timid, dar noi sperãm sã vinã cât mai multi, pentru cã avem sansa sã fim singura universitate care pregãtim ingineri mineri. Este, însã, cerere, chiar dacã, aparent nu se vede, pentru cã salinele rãmân fãrã oameni si ne cer absolventi si noi nu avem câti au ele nevoie”, a precizatprof univ dr Ilie Utu, Prorector al Universitãtii din Petrosani.
Universitatea din Petrosani are parteneriate pe diverse proiecte europene su multe dintre ele atrag elevii spre Petrosani.Decizia de  schimbare a prorectorului a creat vâlvã în mediul academic, iar contestarea acestea de cãtre profesorul demis din functie nu va fi, potrivit Rectorului Sorin Radu,  deocamdatã, analizatã.  Senatul Universitãtii se întâlneste o datã pe lunã si urmãtoarea întâlnire este în luna februarie.
Diana Mitrache