Administrația locală de la Lupeni a demarat o procedură pentru achiziționarea de utilaje pentru Grădinița Nr. 3.
Obiectul achiziției îl reprezintă execuție lucrări, dotări cu utilaje, echipamente tehnologice ”Construire Grădiniță cu Program Normal 3 Săli de Grupă, pentru Regiunea Vest – LOT 4, strada Viitorului, F.N., Municipiul Lupeni, Jud. Hunedoara”, Lucrări finanțate din fonduri locale, din cadrul proiectului Tip, cod SMIS 125157” CONSTRUCȚII GRĂDINIȚE REGIUNEA VEST.
400.951,5 de lei este valoarea contractului.
”Obiectul achiziției îl reprezintă execuție lucrări, dotări cu utilaje, echipamente tehnologice, în conformitate cu Proiectul Tehnic de execuție nr. 2224/2018 întocmite de Proiectantul SC GETRIX SA Craiova. Prin proiect se propune construirea unei grădinițe cu program normal 3 săli de grupă prin adaptarea la teren a unui proiect tip aprobat de MEN – UMPMRȘU. Lucrările ce se vor finanța din fonduri locale sunt: echipamente centrală termică cu combustibil gaze naturale; sistem solar cu 1 panou solar pentru preparare a.c.m.; branșamente de alimentare cu apă și canalizare; branșament electric, inclusiv BMPT; branșament și instalație de utilizare gaze naturale; platformă betonată pentru gunoi; amenajare alei pietonale de incintă; amenajare loc de joacă; amenajare spații verzi; împrejmuire”, arată documentul.
Contractul este finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional.
Monika BACIU