Wafy, echipa de robotică a liceului din Petrila, a câștigat Connect Award la Regionala de la București și s-a calificat în finală. Echipa AlhpaBit de la Teoretic Petroșani a luat locul 3 la același concurs și s-a calificat și ea în finală. Sunt tineri pasionați de informatică, dar care lucrează mult și speră ca, într-o zi, informatica să le aleagă drumul spre o carieră de succes. Așa că acum au început cu un mic roboțel.

Premiul câștigat de tinerii din Valea Jiului a fost dat pentru că echipele de aici sunt cele mai conectate la comunitatea STIM – Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică din orașele lor.
„Deținătorii acestui premiu au demonstrat că îndeplinesc un rol în a-și ajuta comunitățile să înțeleagă ce înseamnă First și STIM, în general. Echipele care câștigă acest premiu explorează toate oportunitățile diponibile în lumea ingineriei, științei și tehnologiei.
Așa că pe Locul III la Conect a Word sunt cei de la Petroșani la AlphaBit, Locul II se duce la Beclean și Locul I la Wafi, la Petrila”, au spus organizatorii în cadrul galei de premiere.
Sunt, așa cum au spus cei care i-au premiat, tineri pasionați de robotică, chiar dacă
vin de la un liceu, unde informatica nu este de bază. Învață singuri și au proiectat, în câteva luni, un robot performant.
„Robotul nostru trebuie să execute anumite scopuri într-un meci. Timp de 30 de secunde, în prima parte, face, în baza senzorilor, mai multe lucruri. Detestează poziția unui con, care a fost decorat cu elemente oficiale sau costumizate de noi și astfel să se parcheze într-un anumit loc, sau punctează conurile pe niște bări galbene și, în fucnție de asta, primești puncte. Nu este ușor. Dar nu imposibil. Facem cu dedicație și cu multă muncă”, mi-a spus Marius Ciornohac, unul dintre elevii ce fac parte din echipa Wafi de la Colegiul Tehnic Constin Brâncuși, Petrila.
Lucrează singuri, sunt pasionați și sunt ajutați de profesorii de la noi,
inclusiv de cei de la Universitatea din Petroșani. Au început să construiască prin luna decembrie și acum sunt gata să plece cu el în Statele Unite ale Americii.
„Am încercat să ne menținem pe locul I, câștigat de primul lider al echipei Adi Negoiță, cel care a și participat la un stagiu în SUA. Am fost fericiți că el ne-a susținut și locul I se datorează acum faptului că am reușit să promovăm echipa la nivel mondial. Le-am spus cum am fost finanțai de primărie, de consiliul local, de Asociația Valea Jiului Implicată, prin domnul Mihai Danciu și am reușit prin proiectele Erasmus”, a adăugat Nicoleta Cîndea, profesor coordonator.
Echipele de roboți de la noi sunt autodidacte și fac tot posibilul să răzbească într-o era a roboților, a tehnologiei avansate, pe care acești copii o percep mult mai bine decât oricine.
Dacă se vor califica, vor ajunge în SUA.
Diana Mitrache