T emperaturile caniculare au crescut consumul de energie electrică, dar producția a fost dominată de sistemul de producere prin
hidrocentrale. Și asta, în condițiile în care s-ar crede că fotovolaicele, sau vântul ar fi trebuit să domine.
În 24 iulie, spre exemplu Sistemul Energetic Național a fost dominat de producția hidro, cu un procent de 56,2%, adică, hidrocentralele au produs și vândut 3877MW. Pe locul II, cu 20,11% se situează energia nucleară, care a produs 1387 MW, iar energia produsă de sistemul eolian a fost de doar 9,5. Producția pe cărbuni este pe locul IV, cu un procent de 8,5%.
Statisticile arată că a fost înregistrat, săptămâna trecută, un record de consum de energie, din cauza caniculei. Potrivit datelor E-Distribuție Muntenia, un vârf de consum la nivelul Capitalei și al județelor Ilfov și Giurgiu a fost atins pe data de 25 iulie 2023, la ora 17:00, când acesta s-a ridicat la 1.502 de MW, cu 59% mai mult față de cifrele înregistrate într-o zi din luna mai a acestui an, cu temperaturi specifice acelei perioade.
Tot în această perioadă, a fost atins și cel mai mare număr de apeluri în call center-ul tehnic care deservește regiunile Muntenia, Banat și Dobrogea, în data de 21 iulie ajungând la un număr total de peste 28.500, de aproape treisprezece ori mai multe față de o medie de 2.200 de apeluri zilnice în luna mai a aceluiași an. Zilele cu cele mai multe apeluri din această perioadă au fost cele în care s-au înregistrat temperaturi ridicate, ceea ce a dus la creșterea consumului de energie electrică, și în cele cu fenomene meteo extreme, precum vijelii și furtuni.
Diana Mitrache