Politistii si procurorii continua anchetele derulate la Universitatea Petrosani. Una il vizeaza pe profesorul Emil Biber pentru pretindere si luare de mita de la un student, iar cealalta pe Dacian Ciodaru, fost sef al Patrimoniului Studentesc, pentru diferite achizitii dubioase de mobilier si alte dotari.
Cei doi angajati ai Universitatii Petrosani peste care mascatii si procurorii au descins luni seara si marti dimineata sunt inca sub cercetarea anchetatorilor. Pe langa asta, si colegii aflati la conducerea institutiei au initiat propriile cerificari in legatura cu fiecare dintre cei doi. Primul care va intra in Senatului Universitatii, este profesorul Emil Biber, suspectat de luare de mita. “ Am discutat si noi cu profesorul Biber, iar pe langa ancheta derulata de politisti si procurori, vom face si noi una proprie. Vom discuta acest subiect in Consiliul de Administratie si in Senatul Universitatii si vom tine cont de rezultatul anchetei, precum si de antecedente. Dar, din cate stim noi, in legatura cu profesorul Biber nu sunt astfel de antecedente ”, a declarat Marius Marcu, prorector la Universitatea Petrosani.
In cazul lui Dacian Ciodaru, cel de-al doilea angajat calcat luni dimineata de mascati, lucrurile sunt putin mai complicate. “Vizavi de domnul Ciodaru s-a demarat un audit intern, care este in derulare. Asteptam rezultatul acestuia, si la fel, vom lua masurile care se impun”, a mai precizat prorectorul Marius Marcu. In functie de concluzii, cei doi ar putea chiar fi exclusi din Universitate.
Luiza Andronache