S istemul medical pare luat cu asalt și, în Hunedoara, medicii sunt puțini, fac față unui volum mare de lucru, iar la toate astea se adaugă și birocrația. Doar că lucrurile mergeau cumva și așa. Acum, la toate, se mai adaugă și sistemul informatic nefuncțional.

Este nevoie de medici specialiști. Tinerii medici preferă orașele în care au centre universitare ori clinici și județul Hunedoara este printre cele în care vin foarte puțini rezidenți. Așa că, mai ales medicina de familie este deservită de medici ce ar trebui pensionați.
Cei de la Casa Asigurărilor de Sănătate știu ce se petrece, dar spun că încearcă să facă sistemul funcțional. Mai ales că acum sunt probleme și cu partea informatică.
„E o problemă care persistă la nivel național. Fie că vorbim de medicii specialiști, sau cei de familie, în special în orașele în care nu sunt centre universitare, care nu au clinici, care sunt atractive pentru tinerii medici. Noi încercăm să suplinim la CAS, printr-un contact permanent cu medicii de familie și încercăm să preluăm din problemele cu care se confruntă. Asta, pentru că parcă nu era de ajuns, acum sunt probleme și cu sistemul informatic. Sunt multe situații reclamate de medici, care spun nu că nu ar putea să ofere servicii medicale, ci că partea de scrpitologie, de după consultație, este greoaie și întreruptă”, a spus Adrian David, directorul CAS Hunedoara.
Medicii rezidenți ar ajunge aici doar dacă au facilități și dacă aici vor fi repartizați, lucru care se încearcă pe viitor. „Se lucrează, la nivel național, la un model de redistribuire a medicilor specialiști și de a putea să îi aduce și în zone ce au nevoie mai mare de ei. Deocamdată, pot să spun să, în județul nostru, nu s-au înregistrat situații în care pacienții să aibă nevoie de consultații și să nu le fie acordate în timp real. Nu suntem în sitauții văzute recent în media și care au generat, pe bună dreptate scandaluri. Pentru că au fost oameni care și-au pierdut viața”, mai spune Adrian David, directorul CAS Hunedoara.
Nu mai este medic neonatolog la Spitalul de Urgență din Petroșani, iar pediatrii sunt și ei la limită, așa că nu se poate organiza nicio gardă. Iar femeile care nasc aici sunt transferate, cu tot cu bebeluși, la alte
spitale. Uneori chiar cu
elicopterul.
Medicii de familie își mai prelungesc cu câte un an, doi, pensionarea, pentru că nu are cine să le ia locul. Pacienții sunt în derivă, nu știu ce vor face și, de mai mult timp, autoritățile locale și județene caută soluții.
Diana Mitrache