Nu l-au speriat amenintãrile, nici nu l-a interesat prea tare de disperarea oamenilor, dar a decis sã vândã vacile ce umblau libere prin Lupeni. Vorbim despre unul dintre localnicii din acest municipiu al Vãii Jiului, care, dupã ce s-a trezit farta bani, fãrã suma primitã la disponibilizare si cu popriri pe pensie, din cauza amenzilor, a decis sã transeze problema.
Este pentru prima datã, în ultimul deceniu, când la Lupeni nu mai umblã vacile libere pe stradã. Primarul ne spune cum a fost posibil, desi nu este foarte convins cã situatia e pe deplin rezolvatã.
„Momentan, nu mai avem astfel de probleme, deoarece cetãteanul, simtind efectiv presiunea pe care am pus-o pe el si pentru cã nu si-a luat banii de ordonantã, aproape 300.000 de lei, nici salariile, nici veniturile compensatorii, a vândut vacile. A fost singura lui solutie si noi ne bucurãm cã nu mai avem acum probleme. Sperãm cã, în viitor, sã nu mai existe aceste lucruri, pentru cã sunt neconfortabile pentru oameni si dureroase pentru aceste animale”, a spus Lucian Resmeritã, primarul municipiului Lupeni.
Vacile, care au umblat ani de zile pe strãzi, îi apartineau unui localnic din cartierul Stefan, care le-a lãsat ani de zile libere. Acestea s-au înmultit si au fãtat chiar pe strãzi, creând o adevãratã isterie în rândul localnicilor. Se hrãneau din tomberoane, unde si mâncau si sufereau de cãldurã, sau frig si mai ales de foame.
Primãria avea deja în plan sã le ducã la un adãpost din Deva, însã, omul a decis sã le vândã. Nu pe toate, însã. „într-o dimineatã a venit o masinã mare si le-a luat pe toate. Dânsul mai are câteva si spune cã de ele se ocupã si le are în tarc unde le îngrijeste”, a conchis, cu optimism, Lucian Resmeritã, primarul municipiului Lupeni.
Diana Mitrache