Într-o zi de mare sărbătoare, cu profunde semnificații în ortodoxie, la Palatul din Lupeni au răsunat pricesne. A fost un moment de mare încărcătură emoțională pus în scenă de Simona Ionașc și la care au venit coruri religioase și interpreți din mai multe zone.
Duminica, la Florii a fost exact ceea ce aveau nevoie credincioșii, care au umplut sala.
Voci profunde, ori glasuri de copii au răsunat în sala de spectacole, care s-a dovedit a fi plină, în Duminica Floriilor. Au venit aici credincioși care au dorit să simtă și altfel sărbătoarea și să asculte pricesne. „Surprize emoționante. Vrem să transmitem mesaje binecuvântate pentru toți cei care sunt prezenți, o seamă de artiști locali, dar și invitați speciali. Prin aceste cântări, aflăm diferite momente din viața Mântuitorului nostru și ne aduc mai aproape de sărbătoarea sfântă”, a spus profesoara Simona Ionașc, organizatoarea evenimentului.
Iar de pe scenă, în deschiderea evenimentului, părintele Cristian Olariu a îndemnat lumea la reflecție: „Această săptămână nu este una simplă. Este una plină de durere și, de multe ori, ne gândim ce am putea spune, sau ce am putea să facem în perioada aceasta? Ce puteți să faceți este postul și rugăciunea. Pentru că acestea pot stârni în noi smerenia și credința. Pentru că doar așa putem să înțelegem aceste zile mari, nu pentru lungimea lor, ci pentru semnificația lor, pentru creștini, noi, cei care mărturisim că Hristos, Domnul, se jertfește pentru noi. Ziua de azi, Duminica la Florii, așa cum a fost denumit acest eveniment este un prilej de aducere aminte a evenimentului de a acum 2000 de ani”.
„Pe acești copii micuți pe care îi vedem azi pe scenă îi știu de când erau micuți și pe mine mă bucură foarte mult faptul că le văd evoluția. Și, dacă acum doi, trei ani, erau la un alt nivel, azi sunt la niveluld e profesioniști și îi felicit pe toți în egală măsură”, a spus Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni, la momentul în care pe scenă urcau copiii de la Clubul Copiilor din Lupeni, coordonați de profesoara Simona Ionașc.
Diana Mitrache