Inundatiile din lunile iunie si iulie care au cuprins Valea Jiului au fãcut ravagii si în Aninoasa.
Au fost rupte drumurile pietruite, podetele si au existat si case inundate, dar iatã cã dupã aproape douã luni, toate pagubele produse au fost înlãturate iar drumurile si podetele sunt acum la starea initialã. Cel mai mare dezavantaj al orasului a fost faptul cã multe ulite si drumuri nu erau asfaltate iar ploile au spãlat pur si simplu piatra de pe strãzi.
”Am avut si noi mari probleme în primul rând cu torentii care s-au format pe versanti, au distrus în parte drumurile care nu erau asfaltate erau doar pietruite, iar torentii care au ajuns pe drum au fãcut prãpãd. Am reusit în urma deplasãrilor în teren cu comisiile de la ISU si de la Apele Române sã facem o situatie, am cerut bani de la Guvern, cotã parte din acele sume ni s-au alocat drept pentru care am demarat procedura de reparatii iar sãptãmâna aceasta reusim sã finalizãm tot”, a declarat Nicolae Dunca, primarul orasului Aninoasa.
Odatã reabilitate si readuse la starea initialã de dinainte de viitura, administratia publicã localã sperã ca în perioada urmãtoare proiectul de asfaltare sã primeascã finantare pentru ca toate aceste artere rutiere sã fie si asfaltate.
”Momentan cetãtenii sunt multumiti, am fost pe toate strãdutele si am vorbit cu ei, dacã mai primim si finantarea pentru asfaltare o sã terminãm cu problema drumurilor din orasul Aninoasa”, a mai adãugat Nicolae Dunca, primarul orasului Aninoasa. Suma alocatã pentru reparatia drumurilor distruse de inundatii la Aninoasa a fost de 1.020.000 lei
Adina Pãduraru