Ministerul Transporturilor arată că lucrările pe DN 68A vor fi finalizate în prima jumătate a lunii iulie. DN68A este un drum național din România, care leagă orașele Lugoj și Deva, fiind intens circulat. DN 68 A Holdea – Margina este şoseaua care preia
traficul de la capetele tronsoanelor de autostradă A1 Sibiu – Deva, respectiv A1 Lugoj – Nădlac 2, iar tronsonul dintre Coşava şi Coşeviţa (aproximativ 5 km, în Timiş) va fi refăcut la nivel de fundaţie.
”Începând cu 10.05.2021, în vederea continuării lucrărilor de reparații pe sectorul de drum DN 68A Margina – Holdea, a fost restricționată circulația vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone. De aici au fost exceptate transporturile de persoane și animale vii. Această măsură este valabilă până la data de 10.07.2021. În perioada următoare vor fi executate următoarele tipuri de lucrări pe sectorul DN 68A, Margina – Holdea: refacerea integrală a structurii rutiere pe
sectorul de 5 km dintre Coșava-Coșevița-refacerea structurii până la aproape 1 metru adâncime, cu balast, piatră spartă, 3 straturi de mixtură asfaltică; așternere de covoare asfaltice pe sectorul Coșevița-Holdea (cca. 5km), sectoru unde nu sunt probleme la fundația drumului; alte tipuri de lucrări: colmatări, frezări suprafețe degradate și reparații izolate gropi, pelade, în zone cu deficiențe de pe restul sectorului de drum”, arată Ministerul Transporturilor. Lucrările de reparații la structura rutieră a drumului au început în luna martie. Compania de Drumuri şi Poliţia Rutieră au decis interzicerea traficului greu pe DN 68 A între Holdea judeţul Hunedoara şi Margina judeţul Timiş, pentru accelerarea reparaţiilor carosabilului.
” Adăugăm faptul că acest drum a fost construit și dimensionat în perioada 1962-1967 pe baza unor valori de trafic și tonaj mult mai mici decât în prezent. Reparațiile menționate sunt efectuate pe cele mai degradate porțiuni. Valorile de trafic din ultimele luni au o medie zilnică lunară cuprinsă între 10.000-14.000 de autovehicule, conform datelor emise de contorii de trafic rutier montați pe DN 68A, la Coșava”, mai arată ministerul.
Rutele ocolitoare pentru transportatori sunt DN 68 Caransebeş – Hateş şi DN 7 Valea Mureşului.
Monika BACIU