A u început lucrările de reabilitare a sectorului de drum județean 687E Ruda – Poienița Voinii, respectiv între km 21+630 și km 24+380. Anunțul a fost făcut chiar de președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, care spune că astfel îți respectă promisiunea făcută pădurenilor.

„Așa cum le-am promis pădurenilor, pe scena festiva-lului care are loc în fiecare an pe Dealul Cornetului, lucrările de reabilitare a drumului care duce spre satul natal al marelui interpret Drăgan Muntean au început în această toamnă, după ce au fost obținute toate avizele. Se lucrează intens, iar constructorul ne-a dat asigurări că va face tot posibilul ca execuția acestui tronson de aproximativ 3 kilometri să fie încheiată în acest an. Bineînțeles, vom urmări îndeaproape acest proiect pentru că ne dorim ca, la final, să avem o șosea sigură care să ofere confortul necesar tuturor participanților la traficul rutier”, a declarat președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor.
Proiectul în valoare totală de 6,9 milioane de lei este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și din bugetul propriu al Consiliului Județean Hunedoara.