Desi proiectul de hotãrâre privind reabilitarea drumului spre Parâng ar trebui sã intre pe ordinea de zi în sedinta din luna iulie de la Consiliul Judetean Hunedoara, vicepresedintele Sorin Vasilescu, care este din Valea Jiului, nu stie nimic încã despre acest drum.
Mai mult, alesul nostru spune cã abia a preluat aceastã functie, desi a plecat din una similarã de la Prefecturã, iar acesta ar fi motivul pentru care nu este familiarizat.
„Nu pot sã vã spun azi când încep lucrãrile pe drumul spre Parâng. Nu stiu care este alocatia bugetarã pe care o avem si care sunt fazele. Sunt mai multe aspecte. Suntem de 6 zile lucrãtoare si cea mai arzãtoare problemã pe care o avem în întreg judetul Hunedoara este cea cu deseurile”, a spus Sorin Vasilescu, vicepresedintele CJH.
Pânã în acest moment, vechiul Consiliu Judetean a reusit sã atribuie licitatia, iar contractul urma sã fie semnat. Mai mult, este necesarã si o hotãrâre de Consiliu Judetean pentru a atribui sumele necesare lucrãrii. Finantarea ar urma sã fie posibiliã între anii 2016 -2017, iar proiectul a fost regândit, asa încât sã tinã cont de portiunile în care acesta va fi întrerupt de pârtiile de schi. Sus, în zona scolii de zbor, va fi amenajat un sens giratoriu si tot acolo va fi si o parcare pentru turistii, care, pânã acum, puteau sã urce doar cu telescaunul pe timpul iernii. Singura cale de acces este acum un drum forestier extrem de degradat, pe care se poate urca doar cu masini 4×4, motiv pentru care este închis iarna. Nu se stie, însã, dacã planul va mai fi luat în calcul, dacã încã nu se lucreazã la aceastã hotãrâre la Deva.
Diana Mitrache