La sfârșitul săptămânii
trecute, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a semnat contractul de finanțare cu Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest pentru acest obiectiv de investiții care reprezintă o alternativă rutieră importantă la drumurile naționale care leagă județele Hunedoara și Arad.
Proiectul depus de către UAT Județul Hunedoara, în calitate de lider de parteneriat, și UAT Județul Arad, în calitate de Partener 1, beneficiază de o alocare în valoare totală de 208,6 milioane de lei (echivalentul a peste 42 de milioane de euro).
„Drumului Regelui este o investiție așteptată de toată lumea. Am promis că vom moderniza acest drum, ne-am unit forțele cu vecinii din județul Arad și iată că acest vis al nostru devine realizabil. Drumul, odată reabilitat, va uni comunitățile din Arad și Hunedoara, va fi o rută alternativă la drumurile mai aglomerate și va scurta mult din timpii de deplasare. Noua șosea de munte va contribui, cu siguranță, și la dezvoltarea Țării Zarandului, în special a stațiunii balneare de la Vața de Jos, cunoscută pentru apele sale termale. De altfel, toate așezările din această parte a Țării Zarandului pot avea beneficii majore de pe urma modernizării acestui drum cu o veche istorie”, subliniază președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor.
În cadrul proiectului, vor fi reabilitați 17,1 km de drum județean, dintre care 13 km sunt pe teritoriul județului Hunedoara, vor fi realizate 5 parcări, precum și o serie de lucrări care sporesc siguranța rutieră. La finalul lucrărilor de modernizare a DJ 707, 8 localități rurale vor fi interconectate direct sau indirect la rețeaua TEN-T, iar peste 6000 de locuitori din zonă vor fi beneficiari ai investiției.
Durata de implementare a proiectului este de 45 de luni și are ca termen de finalizare luna aprilie 2028.
Biroul de presă al Consiliului Județean Hunedoara