Drumul din Parâng va fi reparat…. Nu acum!

Ploile si viiturile au distrus drumul de acces spre Parâng, iar cabanierii de aici s-au plâns primarului din Petrosani. Drumul este în administrarea Consiliului Judetean Hunedoara si presedintele Mircea Bobora spune cã nu e asa de grav, dar si cã nu îl va repara si l-a sugerat celor de acolo sã se descurce, cã nu e chiar foarte grav.
„Vã pot spune cã am fost pe acest drum joia trecutã, dar pentru cã întrebati de reparatii, sper ca în maxim o lunã sã începem investitia pe drumul spre Parâng”, a spus Mircea Bobora, presedintele Consiliului Judetean Hunedoara.
Presedintele Consiliului Judetean se referã la lucrãrile de investitii, lucrãri care  au fost amânate din cauzã cã a fost contestatã licitatia, dar nu si despre o posibilã reparatie de moment. Asta, desi i-au cerut sã intervinã cumva si cabanierii si primarul Tiberiu Iacob Ridzi, dar si unul dintre consilierii judeteni care reprezintã Valea Jiului.
„S-a degradat foarte mult si, probabil cã, ar trebui sã ne gândim, sã vã gânditi sã-l declarãm închis. Pentru cã a  devenit impracticabil în portiunile de sus, din cauza ploilor din ultima vreme si este evident cã în acest an nu se va face nicio investitie acolo. El este un drum aflat sub un contract de întretinere si cred cã ar trebui sã faceti asta”, a spus, în plenul sedintei Consiliului Judetean Hunedoara, Florin Mârza, consilier judetean.
Discutiile în plenul sedintei Consiliului Judetean Hunedoara s-au purtat si pe seama acestui loc, mãturat si distrus de ape, iar cabanierii spun cã pot urca sau coborî, însã, numai cu masini 4×4 si pe un alt traseu, pentru cã pe drum s-au pus bariere, el nemaifiind practicabil acum. Mircea Bobora, însã, a fost personal acolo si nu vede la fel lucrurile.
„Am primit o informatie cã drumul între cabana Rusu si Parâng este blocat si nu se mai poate ajunge la cabanele de sus, nici mãcar cu alimente. Vreau sã vã spun cã m-am intersectat cu masina cu alte 6 care coborau, dar aveti dreptate cã pânã la conditii normale de transport într-o zonã turisticã, mai este si facem toate eforturile, dar nu nerespectând legea. Au fost contestatii, dar la acest moment decizia a fost datã de Curtea de Apel Alba si mai existã o fãrâmã de solutionat la CNSC”, a conchis Mircea Bobora.
În Parâng se ajunge acum cu douã instalatii de telescaun. În plus, dacã s-ar reusi reabilitarea arterei rutiere, atunci turistii ar putea sã urce pânã sus cu masinile chiar si pe timpul iernii. Drumul este în custodia Consiliului Judetean Hunedoara si a fost asfaltat pe o micã portiune, dar doar înainte de cabana Rusu.
Strabag Bucuresti a fãcut recurs în dosarul în care Tribunalul Hunedoara a respins solicitãrile firmelor care au vrut contractul pentru modernizarea drumului spre Parâng.
Contractul privind „Modernizare DJ 709F: DN 7A-Cabana Rusu-Masivul Parâng,  km 6+600-10+325,  judetul Hunedoara”  a fost estimat la suma de 16.596.526 lei pentru cei 3.725 metri de drum.
Diana Mitrache

Un comentariu la „Drumul din Parâng va fi reparat…. Nu acum!

  • 2 august 2018 la 21:45
    Permalink

    Valea jiului a votat de 28 ani cu PSD dar PSD -ul de la Consiliul Judetean Hunedoara (Bobora – Andronache oameni lui Laurentiu Nistor) rad de valea jiului nu asfalteaza drumul judetean din Parang , drumul judetean Valea de Pesti , …

Comentariile sunt închise.