Mai sunt 800 de metri de drum, ce trebuie amenajat în Parâng și acum licitația pentru atribuirea cobnstructorului este pe ultima sută de metri. Așa că, celor care urcă la munte li se promite finalizarea arterei rutiere până la vară.

Mai este mai puțin de 1 km de drum până la cabanele din zona stației Salvamont din Parâng, iar lucrările pornesc luna viitoare. Cel puțin asta spun administratorii drumului din Parâng, care abia acum au găsit constructor pentru această bucată de drum rămasă neamenajată.
„A fost scos la licitație. Sunt Unele clarificări. Cred că până în mai vor începe lucrările, pentru că va fi desemnat câștigătorul. Și anul acesta sigur vom circula pe drum, până sus, în Parâng, la stația Salvamont”, a declarat Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara.
Vorbim despre 825 de metri de drum, dar în munte, acolo unde vremea este capricioasă.
Lucrările la drumul din Parâng au început încă din anul 2000, când artera a intrat în patrimoniul Consiliului Județean Hunedoara. Instituția s-a asociat cu primăria din Petroșani în 2016, când a fost semnat un acord în acest sens. Atunci a fost făcut și studiul de fezabilitate și în 2017 a fost obținută autorizația de construcție aacestuia. Întreg proiectul a fost finanțat prin PNDL 2 și cu o contribuție de la CJH.
În 3 septembrie 2018 s-a pornit lucrarea și valoarea acesteia a fost de aproximativ 17 de milioane de lei.
Din păcate, însă pe perioada iernii, drumul va fi din nou închis
Diana Mitrache