M ai multe șantiere de reparații la drumurile din Valea Jiului au fost închise, pentru că lucrările sunt gata. Drumarii anunță acum lucrări în zona Simeria.
Antreprenorul PORR Construct a finalizat lucrările pe DN 66A Valea Jiului. De acum încep reparațiile pe DN 7 în zona localității Simeria, iar de săptămâna viitoare echipele se vor muta pe DN 7, zona localității Zam, din județul Hunedoara.
Drumurile Naționale au turnat asfalt pe o parte din drumul din estul Văii Jiului, spre Groapa Seacă. De curând, au ajuns și pe drumul spre Herculane, acestea fiind lucrări programate de întreținere a celor două artere importante.
Pe DN 7A, în zona Petroșani – cabana Groapa Seacă (HD), PORR Construct a făcut lucrări de reparații la carosabil. Mai mult, din 7 septembrie, echipele s-au mutat și pe DN 66A, la Câmpu lu Neag.
Drumurile sunt extrem de circulate, iar majoritatea turiștilor care aleg Transalpina, ori partea de vest a Văii Jiului, circulă pe aceste rute.
DN7A, ca și DN 66A, sunt două drumuri care așteaptă de ani de zile să fie reparate, sau, în cazul celui de la Câmpu lui Neag, continuat.
Diana Mitrache