Consumul de droguri lovește în casele familiale. Tinerii de aici ajung să se drogheze, iar acest fenomen a fost luat în discuție și în ședința Consiliului Județean Hunedoara. Asta, mai ales că acești tineri vor părăsi, la majorat, centrele. Între timp, Ministerul Familiei a fost desființat.
Fenomenul drogurilor pătrunde peste tot și, în timp ce statul desființează Ministerul Familiei, în Consiliul Județean Hunedoara a fost luat în discuție acest aspect. Sunt tineri instituționalizați care consumă, devin dependenți, iar statul se va debarasa de ei curând.
„Avem copii mărișori, 16-17 ani. Din păcate, au început și e trist ceea ce vă spun, să consume droguri, alcool și mă gândesc ce vom face cu acești copii, după ce împlinesc vârsta de 18 ani și nu mai au voie să stea în centre. Avem obligația morală să face ceva cu acești tineri”, declară Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara
Sunt zile în care cei din casele familiale, acolo unde stau acești tineri, abia fac față acestor provocări, așa că acum problema devine foarte gravă.
„Nu este ușor să stai cu un tânăr de 1,80 m, să îl vezi drogat și la 16 ani cât are el, ți-e teamă să nu te agreseze. E greu. Sigur că cei de acolo, noi, facem vizite, le ducem psihologi să stea de vorbă cu ei și să îi lămurească că panta pe care au apucat nu e bună. E greu”, mai spune Laurențiu Nistor, președintele CJH
Și mai greu este că acești tineri pleacă, la împlinirea vârstei de 18 ani, iar statul pare neinteresat. Ministerul Familiei nu mai există în actualul guvern.
„Eu sper ca Guvernul Ciolacu să înțeleagă acum, chiar dacă a desființat ministerul de resort, că trebuie găsite soluții și nu putem lăsa această treabă, care este la nivel de țară”, afirmă Laurențiu Nistor, președintele CJH
Acești tineri ajung să fie racolați de dealerii de droguri, care îi fac apoi dependenți, a mai spus președintele Consiliului Județean Hunedoara.
„Unii mai au bani de rudele care îi vizitează. Alții, e trist ce spun, sunt racolați de distribuitorii de droguri.Și este destul de periculos”, a conchis Laurențiu Nistor, președintele CJH
Diana Mitrache