D irectorii de școli și licee din Petroșani au venit cu idei și propuneri, pentru a opri cumva consumul de droguri în școli. A fost o ședință la care au participat și cei de la Poliția locală și primarul, dar și un parlamentar. Cum vor
proceda în viitorul imediat? Vor limita accesul în școală, vor informa copiii și unii chiar îi vor duce la penitenciare.

Un tânăr a atacat o femeie într-un bar din Petroșani, fiind sub influența drogurilor, iar 3 elevi de școală generală au fost luați din curtea școlii, de salvare, după ce au consumat stupefiante. Sunt doar două exemple ce i-au făcut pe profesorii lor să caute soluții.
„A avut cele 3 cazuri despre care s-a tot discutat, dar am luat legătura cu părinții. Cei de la Antidrog ne-au fost alături. Au venit și de la Inspectoratul Școlar, au desfîășurat activități cu elevii din care fac parte cei 3 copii. Ei sunt în permanentă supraveghere și, până acum, zicem că am reușit să controlăm situația și nu am mai avut astfel de evenimente”, a spus Monteola Gherlan, director Școala nr 7 Petroșani.
Alți elevi au fost duși de cei de la școală la penitenciar. Și acolo au stat de vorbă cu deținuții care au comis fapte după ce au consumat droguri. „Suntem implicați într-un proiect județean pentru perevenirea consumului de droguri și alcool, cu un eșantion de elevi. S-au desfășurat o serie de activități. Elevii au participat la acestea, una dintre ele fiind chiar o deplasare la penitenciarul Bârcea, unde au avut discuții chiar și cu deținuții care au fost închiși pentru consum sau trafic de droguri Au fost șocați copiii și au venit cu un feed-back pozitiv. Au spus că ei nu vor face niciodată așa ceva. I-au șocat spațiile de detenție și asta a fost și ideea: să le transmită colegilor lor aceste lucruri”, a precizat Ramona Stănescu, director Colegiul Național Carmen Sylva Petroșani.
Primarul a stat de vorba cu directorii și fiecare a spus ce poate face, iar o primă măsură ar fi cea legată de interzicerea plimbărilor în afara școlilor, în pauze. „Sunt din ce în ce mai mulți tineri care apelează la droguri, iar legislația nu ne ajută foarte mult. Încercăm să luăm măsuri legale așa încât să prevenim consumul în școli sau în timpul școlii. Nu sunt doar profesorii responsabili. Trebuie o conlucrare cu părinții. Vom aduce specialiști pe această problemă, care să facă trainin­guri de pregătire cu profesorii, părinții și elevii”, a declarat și Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Și, pentru că tot a fost prezentă la discuții senatorul Lucia Muntean, președintele comisiei de anchetă a abuzurilor asupra copiilor din Senatul României a spus că var ridica problema în Parlament așa încât, în interiorul școlilor să fie chioșcuri de alimentare, ca ei să nu mai părăsească incinta, iar în calcul se ia inclusiv testarea aleatorie a copiilor. „Susțin din toată inima școlile care se implică și fac cu adevărat lucruri importante. Auzisem aici și o propunere și o să o transmit mai departe, să li se facă periodic, copiilor analize și verificări, cu privire la consumul de droguri. (…) Avem nevoie de asigurarea securității în școli și a siguranței copiilor, pentru că pătrund, așa cum s-a demonstrat, tot felul de persoane care îi momensc pentru a încerca aceste substanțe sau chiar de a le distribui. Am propus să aibă directorii curajul de a-și asuma rezolvarea proble­melor din școala lor. Ei știu câți copii au probleme, sunt singuri, au părinții plecați și atunci sunt mai dispuși să încerce lucruri care să el facă rău”, a spus Lucia Dina Muntean, senator.
Mai mult la prima întlnire
s-a discutat și despre inițierea unor cursuri de prim ajutor, dar și cursuri de identificare a
semnelor de consum de droguri, pentru cadrele didactice, care să idetifice astfel un copil care a consumat droguri.
Diana Mitrache